Grecia suspendă zborurile spre şi din Qatar, după depistarea a 12 cazuri pozitive la coronavirus într-un avion Qatar Airways

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 33 Second

Grecia a anunţat marţi suspendarea zborurilor spre şi din Qatar până la 15 iunie, după ce a depistat mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus într-un zbor între Doha şi Atena, relatează AFP.

Douăsprezece persoane din cele 91 care călătoreau la bordul unui avion al Qatar Airways, care a aterizat luni la Atena, au fost testate pozitiv la COVID-19, a anunţat autoritatea greacă de protecţie civilă într-un comunicat, scrie Agerpres.
Printre persoanele testate pozitiv se află nouă cetăţeni pakistanezi care locuiesc în Grecia, doi greci care trăiesc în Australia şi un membru al unei familii greco-japoneze.
Aceste persoane vor fi plasate în carantină într-un hotel timp de două săptămâni, precizează comunicatul.
După o ieşire graduală din izolare de la 4 mai, sezonul turistic începe oficial pe 15 iunie în Grecia, odată cu redeschiderea hotelurilor sezoniere şi reluarea a numeroase zboruri internaţionale provenind din regiunile cele mai puţin afectate de pandemie.
Grecia a anunţat vineri deschiderea aeroporturilor din Atena şi Salonic pentru turişti din 29 de ţări, între care 15 din Uniunea Europeană, începând cu 15 iunie.
Între 15 şi 30 iunie, avioanele nu vor putea ateriza decât în cele două oraşe. Celelalte aeroporturi regionale şi cele de pe insulele greceşti nu vor fi redeschise decât pe 1 iulie.
Industria turismului reprezintă circa 20% din PIB-ul Greciei. Mai puţin afectată decât partenerii săi europeni de pandemie, Grecia, care numără 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat până acum 180 de morţi şi circa 3.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus.
Ministerul grec al Sănătăţii a indicat mai devreme marţi că a început, pe bază de voluntariat, teste de depistare a anticorpilor asupra personalului spitalelor şi centrelor de sănătate.
Grecia a anunţat în mai că a achiziţionat 200.000 de teste pentru depistarea COVID-19 de la gigantul farmaceutic american Abbott.
sursa:protv
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ministrul Sănătății: VACCINAREA anti-Covid nu ar trebui să fie obligatorie

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este adeptul schemei vaccinării obligatorii care este valabilă acum pentru că o consideră absolut necesară în construirea unei stari de sănătate a nației. Despre vaccinarea obligatorie anti-COVID, însă, ministul Sănătății are altă părere. Spune că acesta ar trebui să fie recomandat, nu obligatoriu, cum se întâmplă […]

Ai un pont ? 0761011011