Premierul Orban anunță noi REGULI pentru angajați și transportul public

CancandB.ro
Read Time:2 Minute, 16 Second
Premierul Orban anunță noi REGULI pentru angajați și transportul public

 

Ludovic Orban a anunțat noi reglementări care vor fi impuse companiilor pentru a proteja angajații și despre transportul public. Premierul spune că regulile vor fi stabilite prin ordine comune a miniștrilor din domeniu, iar respectarea acestora va fi verificată de instituțiile statului.

”Regulile pentru cei care merg la serviciu vor fi impuse, de exemplu, pentru transportul public, vor fi impuse printr-un ordin comun al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu ministrul Sănătății.

În domeniul regulilor care trebuiesc respectate în spațiile comerciale care se vor deschide se vor impune reguli prin ordin comun al ministrului Economiei cu cel al Sănătății.

Vor fi niște reguli care urmăresc protejarea angajaților și a clienților de pericolul infectării cu noul coronavirus și respectarea lor va fi controlată de către instituțiile statului care au atribuții în ce privește, de exemplu, condițiile de organizare a muncii – Inspecția pentru muncă este cea care va asigura respectarea regulilor. ANSVSA va controla sistemul alimentar. Depinde de domeniul de activitate și de modul în care vor fi stabilite reglementările.

În principiu sunt câteva reguli simple, ca purtatul măștii în spații închise, triajul la locul de muncă, unde se va lua temperatura, pe măsură ce companiile se vor dota cu termometre.

De asemenea vom stabili ce se va întâmpla cu persoanele care au peste 37 de grade. Cel mai probabil ele nu vor putea să intre la locul de muncă și vom genera necesitatea diagnosticării prin testare.

Mai sunt regulile de organizare a spațiului, de asemenea vor exista și alte reguli care vor fi considerate necesare, în funcție de specificitatea locului de muncă de către medicii epidemiologi” a anunțat Ludovic Orban la Digi24.

Premierul a făcut și câteva precizări despre transportul public de persoane:

”În ceea ce privește transportul către serviciu – dacă există un areal, o zonă industrială sau un grup de imobile de birouri într-o anumită zonă, Ministerul Muncii, prin Ispecția Muncii, va trebui să comunice cu companiile în cauză și vor trebui să își programeze începerea și terminarea lucrului – unii încep la 7:00, unii la 8:00, la 9:00, alții la 10:00. La fel e și cu încheierea programului de lucru. Obiectivul este să se evite aglomerarea în transportul public.

În ceea ce privește marcarea locurilor din mijloacele de transport în comun, va exista o reglementare. Va fi necesar un anumit timp pentru implementarea acestor reguli. La metrou va fi necesară o organizare foarte bună, atât la intrarea în stațiile de metrou. Vor fi echipe care vor verifica existența măștii de protecție și locuri de unde cei care nu au să poată cumpăra astfel de echipamente. Pe peroane vor fi locuri de așteptare reglementate, de asemenea accesul în vagoane va fi făcută după anumite reguli”.

sursa:puterea
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Opoziția îl CONTRAZICE pe ministrul Cîțu: ”Când v-ați făcut ultimul control?”

  PSD şi ALDE au contracarat acuzaţiile ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, Alfred Simonis, lider de grup PSD întrebându-l când și-a făcut făcut ultimul control. Liderul deputaţilor PSD l-a numit „trist” pe ministrul  Florin Cîţu, în timp ce Varujan Vosganian l-a anunţat pe acesta, din start, că va vota pentru moţiunea […]

Ai un pont ? 0761011011