• Tue. Dec 3rd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Când vom avea un vaccin eficient anti-COVID-19. Liderii globali din sănătate au anunțat data estimativă

Apr 24, 2020

 

Vaccin eficient anti-COVID-19. Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) aduce în atenția opiniei publicefaptul că vaccinarea are un rol major în crearea unor sisteme de sănătate puternice și este răspunsul optim de apărare a populației în fața pandemiilorprovocate de virusuri precum SARS-CoV-2. În aceste zile, la nivel global și european, prioritatea majoră a companiilor membre ARPIM este să identifice, cât se poate de repede, vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente care să fie arme redutabile în lupta împotriva COVID-19.
Săptămâna Mondială a Imunizării – marcată în fiecare an în ultima săptămână a lunii aprilie (24-30 aprilie) – are ca scop promovarea utilizării vaccinurilor la scară largă, pentru a proteja populația de toate vârstele împotriva bolilor transmisibile

. Imunizarea este recunoscută unanim de specialiști ca fiind una dintre cele mai de succes și mai eficiente intervenții de sănătate publică, la scară mondială. În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecțioase și, datorită lor, cel puțin între 2 și 3 milioane de vieți omenești sunt salvate anual, la nivel global. Tema din acest an lansată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Săptămâna Mondială a Imunizării este #VaccinesWork for All, iar mesajul central se concentrează pe modul în care vaccinurile – și persoanele care contribuie la descoperirea lor, le produc, le livrează sau le administrează – sunt eroi care luptă să protejeze sănătatea oamenilor de pretutindeni.

Importanța unui vaccin eficient anti-COVID-19

“În contextul actual, mai mult ca niciodată este important ca imunizarea populației prin vaccinare să fie recunoscută ca o prioritate de sănătate publică. Este necesar ca populația la risc și copiii să fie protejați de afecțiuni pentru care există vaccinuri, astfel încât să reducem presiunea asupra sistemului de sănătate și riscurile asociate COVID-19. De asemenea, acum realizăm cât de important este să avem vaccinuri disponibile pentru boli infecțioase și să le folosim la potențialul lor maxim. Descoperirea vaccinului atât de așteptat în aceste zile, va contribui semnificativ la susținerea eforturilor extraordinare ale cadrelor medicale de a ne proteja împotriva virusului SARS CoV-2”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.
De aceea, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării, ARPIM solicită autorităților să adopte o serie de măsuri urgente:
• Asigurarea continuității serviciilor de vaccinare în conformitate cu Programul Național de Vaccinare și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a evita riscul izbucnirii de noi crize epidemiologice în perioada pandemiei COVID-19, de aceea sunt necesare ghiduri și recomandări clare pentru vaccinarea de rutinăîn actualele condiții.

• Adoptarea în regim de urgență a Legii Vaccinarii pentru a crește capacitatea sistemului național de vaccinare și pentru a reduce povara bolilor prevenibile prin vaccinare. Prin adoptarea Legii Vaccinării și ulterior, prin definirea legislației secundare se creează premisele legislative pentru vaccinarea pe tot parcursul vieții, inclusiv prin elaborarea legislației secundare.

Biroul European al OMS a emis la finalul lunii martie un „Ghid privind serviciile de imunizare de rutină în timpul pandemiei COVID-19 în Regiunea Europeană OMS”, care precizează că „serviciile de imunizare sunt o componentă esențială a serviciilor de sănătate. Prin urmare, programele de imunizare de rutină trebuie menținute atât timp cât permit măsurile de luptăîmpotriva COVID-19”.

Directorul Regional pentru OMS Europa, dr Hans Kluge, a transmis un mesaj cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării:„Vaccinarea trebuie menținută pe timpul pandemiei COVID-19 pentru a fi eficientă. (…) Profit de această ocazie pentru a felicita toate ministerele sănătății din această regiune pentru că au răspuns apelului nostru și au facut tot posibilul pentru a acorda prioritate imunizării de rutină ca parte a seviciilor de sănătate esențiale în timpul pandemiei. De asemenea, mulțumesc cadrelor medicale neobosite șidedicate și le încurajez să nu lase pe nimeni în urmăîn furnizarea de servicii medicale și servicii de vaccinare. Vaccinarea este un drept și o responsabilitate și depinde de noi toți să ne asigurăm că suntem protejați împreună”.

Statele Europene au interpretat diferit recomandările OMS, dar cele mai multe dintre ele (ex. Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Norvegia, Marea Britanie) au continuat serviciile de vaccinare ca într-o situație normală. Unele țări, printre care și România, au decis să acorde prioritate imunizării primare pentru copii.

Bătălia COVID-19, în laborator

În prezent, nu există vaccinuri sau tratamente aprobate pentru a preveni transmiterea sau vindecarea infecției cu virusul COVID-19. În timp ce comunitatea medicală își pune speranțele în descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19, la nivel global și european, companiile farmaceutice lucrează continuu pentru a găsi vaccinuri, soluții de diagnostic și tratamente, însă procesul este unul de durată.
Potrivit datelor oficiale, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) și alte peste 60 se află în stadiul de evaluare preclinică. În mod normal, perioada de dezvoltare a unui vaccin este de 12-15 ani.

Când vom avea un vaccin eficient anti-COVID-19

Cu toate acestea, oficialii la nivel global și local estimează un termen de aproximativ un an și jumătate până când vom avea pe piaţă un vaccin eficient în cantități suficiente. Estimările vin în urma experienței acumulate deja de companiile farmaceutice, în lupta cu virusuri similare precum MERS, SARS, gripă, HIV. Această experiență îmbunătățește semnificativ probabilitatea descoperirii unui vaccin eficient, într-un timp mult mai scurt.
Companiile centrate pe inovație și cercetare medicală, multe din ele membre ARPIM, au anunțat deja o serie de colaborări și investiții pentru identificarea unor soluții rapide pentru cercetare, testare și pentru opțiunile de producție a vaccinurilor. Pentru a reflecta toate aceste eforturi, ARPIM a lansat campania „Bătălia COVID-19, în laborator”, informațiile putând fi accesate la: https://arpim.ro/category/covid-19/.

 

sursa:drzilei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *