• Tue. Dec 3rd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

CTP, după ce președintele a anunțat o relaxare a restricțiilor: „Există o prevedere care ar trebui ridicată de mâine, nu peste trei săptămâni”

Apr 22, 2020

 

Cristian Tudor Popescu (CTP) a declarat miercuri, la Digi 24, că anunțul președintelui privind o ușoară relaxare a restricțiilor de circulație, după 15 mai 2020, este o compensare a discursurilor dure de până acum.

Jurnalistul a mai precizat că o măsură care este acum în vigoare trebuie eliminată sau modificată, cea cu privire la posibilitatea persoanelor peste 65 de ani să iasă la cumpărături în intervalul orar 11:00-13:00.

Mai exact, el a spus că „există o prevedere care ar trebui ridicată de mâine, nu peste trei săptămâni: acel interval 11:00-13:00, în care e permisă ieșirea la cumpărături a persoanelor peste 65 de ani”.

„S-a dovedit ineficientă, oamenii s-au înghesuit în intervalul acesta, au fost destui cei care nu aveau 65 de ani și au venit în acest interval, în special în perioada sărbătorilor. E un interval prea scurt pentru niște oameni, unii mult în vârstă, e nepotrivit. Deja, de la sfârșitul acestei săptămâni, vom avea temperaturi de 25 de grade, care la ora prânzului sunt cele mai mari. Ar trebui înlocuit măcar intervalul orar, dau o sugestie, schimbat de la 8:00 la 11:00 și nu în intervalul de la prânz. Asta nu poate să aștepte, ar trebui schimbată imediat”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.

Cât despre intervenția de astăzi a lui Klaus Iohannis, CTP a spus că a fost „o ieșire de imagine a președintelui”.

„Vine după intervenția foarte dură în legătură cu carantinarea forțată a persoanelor peste 65 de ani, vânturată în spațiul public în ultimele zile, și vine după intervențiile cam toate dure, însă corecte. A simțit acum nevoia să compenseze într-un fel asprimea sa de până acum cu acest anunț făcut cu mai bine de 3 săptămâni înainte de 15 mai. Putea să-l facă pe 1 mai, pe 10 mai. De ce atât de devreme? Pentru a detensiona oarecum starea opiniei publice după aceste discursuri foarte aspre și de a da o perspectivă oamenilor, o speranță, că lucrurile, măcar în privința libertății de mișcare, se vor îmbunătăți”, a spus gazetarul.

Întrebat ce vor reține românii din discursul președintelui, Cristian Tudor Popescu a spus că noutatea este vestea bună și că se va transmite „mult mai bine și mai rapid”.

„Există o prevedere în regulile pe care domnul președinte a precizat că trebuie să le respectăm în continuare și a făcut-o pentru că tendința oamenilor, cum li se spune că urmează o relaxare, imediat fac un scurt circuit în cap și spun că de mâine! Și vor fi, chiar și cu precizarea fermă și repetată a președintelui, vor fi inși care de mâine vor țipa la polițiști că nu mai au nevoie de declarație”, a spus el.

Acesta adăugat, în legătură cu mențiunea președintelui că răspunderea fiecăruia va fi mai mare, că „ne putem baza pe răspunderea responsabilă și liber constrânsă a românului”.

„Dacă lucurile ar fi fost lăsate cum au dorit unii politicieni, liber, lax, atunci ar fi fost jale! Și cu asta folosesc un eufemism. Este nevoie de astfel de măsuri dure, să nu uităm câte dosar penale s-au alcătuit în această perioadă, aproape 500, câte zeci de mii de inși au fost amendați și câte zeci de milioane de euro au însumat aceste amenzi. E clar că mulți nu respectă decât liber constrâns. Cât avem în pandemie? O lună jumate. Dacă până acum au ținut seama de frica de infectare, tot atâta o să-i afecteze și de acum înainte. Ce s-a întâmplat până acum o să se întâmple și de acum înainte. Oamenii nu vor fi nici mai înfricoșați și nici mai responsabili sau iresponsabili decât au avut ocazia să demonstreze în această lună și jumătate. Prin urmare, e corect ca măsurile să nu se schimbe până la încetarea stării de urgență”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.

sursa:gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *