“Eliberaţi copiii!” Primarul Barcelonei cere să se termine cu izolarea

Ada Colau, prima femeie care deţine funcţia de primar în Barcelona, le-a cerut autorităţilor spaniole să pună capăt măsurilor de izolare pentru ca, în acest fel, copiii să poată ieşi din case.

Ada Colau, care este mama a doi copii, a scris pe Facebook: “Aceşti copii trebuie să iasă afară. Nu mai aşteptaţi: eliberaţi copiii!”. “Săptămână de săptămână, se bat între ei, au accese de furie, tristeţe”, a scris primarul oraşului Barcelona. În calitate de mamă, Ada Colau susţine că este îngrijorată de “sănătatea psihologică şi emoţională” a copiilor ei. “Dacă adulţii pot ieşi să plimbe câinele, de ce copiii noştri trebuie să aştepte?”

Spania a raportat 182.816 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus şi 19.130 de decese din cauza COVID-19, fiind ţara europeană cu cele mai multe infectări, precum şi singura în care copiilor le este interzis să iasă din locuinţe, relatează BBC.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat instituirea de măsuri de izolare totală la nivel naţional pe 14 martie. Măsura de carantină a fost prelungită până pe 26 aprilie. Oamenii care lucrează în construcţii, industria prelucrătoare şi în anumite servicii au primit permisiunea de a-şi relua activitatea săptămâna aceasta. Unul dintre principalele focare de coronavirus este regiunea Catalonia, cu capitala la Barcelona.

“Ne-am săturat să ni se spună că suntem soldaţi”

Edilul Barcelonei este de părere că ar trebui să li se permită copiilor spanioli să iasă în zona din apropierea casei, aşa cum se întâmplă în alte ţări, “conform recomandărilor specialiştilor din domeniul sănătăţii”. “Ne-am săturat să ni se spună că suntem soldaţi şi că este un război, în loc să discutăm cum trebuie să ne trăim viaţa şi să avem grijă unul de altul”, a menţionat primarul din Barcelona.

Decizia de a ține copiii izolați în case a stârnit controverse în Spania. Vicepremierul spaniol Pablo Iglesias a răbufnit, după ce a spus că este “norocos” că are o grădină în care să se joace cei trei copii ai săi, adăugând că “milioane de familii sunt obligate să-şi ţină copiii în apartamente de 40,50 sau 60 de metri pătraţi”

 

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published.