• Sun. Jan 29th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Gestul emoționant al unui preot. Părintele care nu a uitat de morți

Apr 15, 2020
0 0
Read Time:1 Minute, 9 Second

 

Un preot din parohia Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, îşi îndeamnă enoriaşii să stea acasă în noapte de Paşte. El le promite că le va aduce lumina Învierii în case, dar şi la toate mormintele din cimitir.

„Datorită măsurilor luate de către autorităţi, măsuri binevenite în sprijinul protejării sănătăţii noastre, fac acest apel către Voi toţi, fiii mei duhovniceşti, ca în noaptea Învierii lui Hristos Domnul să rămâneţi acasă! Prin contribuţia unor oameni credincioşi, vrednici şi responsabili, vom putea aduce lumina Învierii la casele dumneavoastră după oficierea Slujbei Învierii şi a Sf. Liturghii. Acest lucru se va întâmpla între orele 3 şi 5 ale dimineţii.

Ştiu ca nu aveţi posibilitatea de a ajunge la mormintele celor dragi, drept pentru care în Noaptea Învierii va fi o persoană care va pune câte o lumânare tip candelă la toate mormintele din cimitir”, a scris pe contul să de Facebook preotul Valeriu Roşcan.

Preotul va lăsa mai multe lumânări de tip candelă pe toate străduţele, precum şi la toate troiţele din parohie.

„Vă rog să fiţi responsabili, să rămâneţi acasă! Ştiu că este greu (…) dar bine este să ne protejam, să nu îngreunăm munca autorităţilor, a medicilor, a poliţiştilor, jandarmilor, a celor din armata şi a tuturor celor ce acum sunt în spitale luptând cu boala, ori în stradă pentru binele nostru! (…) Rămâneţi acasă!”, le-a transmis preotul.

 

sursa:evzilei

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *