• Tue. Dec 3rd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

RĂSPUNSURI. Autoritățile explică în ce mod trebuie completată declarația pe proprie răspundere. Putem folosi aceeași declarație dacă îi modificăm data?

Apr 13, 2020

 

Având în vedere că cetățenii au avut multe nedumeriri în legătură cu deplasările în perioada Floriilor și a Paștelui, Grupul de Comunicare Strategică a oferit o serie de răspunsuri la principalele nedumeriri ale românilor.

Întrebările cele mai frecvente sunt legate de modul de completare a declarațiilor pe proprie răspundere, vizitele la părinți și rude în această perioadă, precum și de deplasările în alte localități, informează MEDIAFAX.

Printre altele, oficialii au explicat că este posibilă utilizarea aceleiași declarații pentru mai multe zile, însă numai dacă traseul și motivele nu se schimbă de la o zi la alta și dacă data este modificată în așa fel încât să fie evidentă data în curs.

Iată principalele nedumeriri ale românilor, dar și răspunsul autorităților:

1. Î: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declaraţie?

R: Da, dar trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeţi singur, nu cu mai mulţi membri ai familiei şi să vă asiguraţi că agentul economic este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu. Nu uitaţi să cereţi documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă sau factură.

2. Î: Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-o aducă acasă?

R: Da, poate veni, dar trebuie să deţină asupra sa documentele necesare conform ordonanţelor militare şi documentele de provenienţă ale produselor şi să poată emite bon fiscal, chitanţă sau factură.

3. Î: Mai vin comercianţii cu turmele de miei la intrarea în oraş?

R: Nu. Acest lucru nu este posibil.

4. Î: Pot merge la părinţi să le duc produse pentru masa de Paşte?

R: Desigur. Conform ordonanţei militare trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 4, motive justificate, precum asistenţa  persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.

5. Î: Pot să îmi şi vizitez părinţii şi să iau masa cu ei de Paşte?

R: Prin Ordonanţele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie în ziua de Paşte, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare. În acelaşi timp, se recomandă, pe cât posibil, evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.

6. Î: Pot participa la slujba de Înviere la biserică?

R: Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canale TV. Patriarhia Română a dat publicităţii o serie de recomandări pe care le regăsiţi la următorul link: https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/

7. Î: Pot merge la cimitir în această perioadă, pentru efectuarea ritualurilor creştine?

R: Aceste situaţii sunt reglementate prin ordonanţe militare care permit doar slujbele de înmormântare/cununie/botez desfăşurate cu un număr redus de persoane (maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată şi nici nu poate fi considerată o urgenţă.

8. Î: Pot să scot copii afară la plimbare?

R: Da, în condiţiile art.1 lit. d) din Ordonanţa militară nr. 3 unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinţei, legate de activitatea fizică individuală. Nu veţi merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul şi nu este permisă deplasarea în spaţiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieşirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoţirea persoanei adulte care îl are în îngrijire.

9. Î: Pot merge la pescuit?

R: În cazul pescuitului sportiv, chiar dacă acest tip de activitate se practică în general în mod independent şi nu în grup, nu este prevăzută ca o deplasare cu caracter justificat sau legată de activitatea fizică individuală. Pot exista situaţii când locul de pescuit se află în proximitatea locuinţei (exemplu: locuinţa se află pe malul unui lac) situaţie în care, se poate îndeplini cerinţa prevăzută de articolul 1 litera e), din Ordonanţa militară numărul 3, respectiv sunt permise deplasările scurte, în apropierea locuinţei, pentru activitate fizică individuală.

Prin ordonanţa militară numărul 8 este reglementat şi permis pescuitul comercial, nu şi cel sportiv sau de agrement.
Aceste activităţi trebuie desfăşurate cu stricta respectare a tuturor actelor normative în domeniu, inclusiv a celor care stabilesc perioade de prohibiţie pentru anumite specii.

10. Î: Cum se pot deplasa persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească?

R: Completarea unei declaraţii pe proprie răspundere este o condiţie obligatorie pentru deplasarea în afara locuinţei, cu excepţia situaţiilor când deplasarea se face către/la locul de muncă. Persoanele care nu pot completa această declaraţie vor trebui să apeleze la sprijinul unor rude/vecini sau autorităţi locale, prin serviciile de asistenţă socială.

11. Î: Am stat 14 zile în autoizolare la domiciliu, fiind decizia mea să mă protejez. Pot să ies acum din casă?

R: Dacă nu este vorba de o măsură de izolare impusă de autorităţi, puteţi să ieşiţi din locuinţă oricând atunci când sunteţi în vreuna din situaţiile prevăzute de din Ordonanţa militară nr. 3 şi 4. Dacă măsura a fost impusă de autorităţi va trebui să anunţaţi DSP că aţi finalizat perioada de izolare pentru a şti care este conduita de urmat.

12. Î: Pot să mă duc cu maşina la service-ul auto?

R: Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese şi a reprezentanţelor auto sau a altor instituţii de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanţă Militară, excepţie făcând cele care îşi desfăşoară activitatea în marile centre comerciale.

În cazul în care autoturismul prezintă o defecţiune care nu permite folosirea lui în condiţii de siguranţă, persoana care se deplasează la service/magazin de piese auto/reprezentanţă sau alte unităţi de profil poate face acest lucru completând declaraţia pe propria răspundere, punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat. În cazul achiziţionării unei piese sau a unui automobil, persoana trebuie să aibă şi un document doveditor al tranzacţiei (factură, procură, contract etc.)

13.  Î: Pot merge la spălătoria auto să îmi spăl maşina?

R: Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curăţarea maşinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanţelor militare. Deplasarea se poate face completând declaraţia pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat.

 

sursa:gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *