• Tue. Oct 8th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Traian Băsescu, AVERTISMENT EXTREM pentru Ludovic Orban: Renunțati la metoda pas cu pas și progresiv, că este prea lent!

Mar 30, 2020

 

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îl somează pe premierul Ludovic Orban să ia rapid măsurile care se impun pentru a stopa efecte grave pe care criza generată  de coronavirus le va avea asupra economiei. Băsescu îl mai atenționează pe Orban că trebuie să ceară urgent susținere din partea UE.

Episodul 2 – Garanţii de stat

Evenimentele fără precedent au necesitat acțiuni fără precedent, fiind necesare măsuri urgente de flexibilizare a cadrului fiscal european.

În bazat pe articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, prin aplicarea clauzei de salvgardare a fost susperndată aplicarea „Pactului de Stabilitate şi Creştere” fiind adoptat „Cadrul de Reglementare Temporar” ce va funcţiona până la data de 31.12.2020 şi care este destinat a asigura lichidităţi necesare relansării producţiei şi investiţiilor.

Acțiunile rapide, masive și coordonate au fost şi sunt necesare atât în domeniul sănătăţii cât şi în economie.

Începând de luni 23.03.2020, toate Statele Membre au primit permisiunea de a cheltui cât au nevoie şi cât doresc, REPET, cât au nevoie şi cât doresc peste limita de 3% a deficitului bugetar.

Guvernele naționale vor trebui să salveze întreprinderile de la faliment, prin acordarea de sprijin financiar și subvenții.

Pentru a sprijini relansdarea economică prin Cadrul de Reglementare Temporar sunt reglementate 5 tipuri de ajutor de stat şi anume:

1. Subvenții directe, avantaje fiscale selective și plăți în avans: statele membre vor putea să înființeze scheme de ajutor de până la 800.000 de euro unei companii pentru a răspunde nevoilor sale urgente de lichiditate (se aplică IMM-urilor).

2. Garanții de stat pentru împrumuturile companiilor de la bănci: statele membre vor putea să ofere garanții de stat pentru a se asigura că băncile acordă împrumuturi clienților care au nevoie de ele (se aplică în principal companiilor mari cu capital privat sau de stat şi nu este limitat ca valoare).

3. Împrumuturi publice subvenționate către companii: statele membre vor putea acorda împrumuturi cu dobânzi favorabile pentru companii. Aceste împrumuturi pot ajuta întreprinderile să acopere activitatea imediată nevoile de capital dar și pedntru investiții (se aplică şi IMM-urilor şi companiilor mari, indiferent de forma de proprietate).

4. Garanții pentru băncile care orientează ajutorul de stat către economia reală: Unele state membre planifică să se bazeze pe capacitățile de creditare existente ale băncilor și să le utilizeze ca sprijin pentru întreprinderi. Cadrul de Reglementare Temporar clarifică faptul că acest ajutor este considerat drept ajutor direct pentru clienții băncilor, nu pentru băncile în sine.

5. Asigurare de credit la export pe termen scurt: Cadrul de Reglementare Temporar introduce o flexibilitate suplimentară în ceea ce privește modalitatea de a demonstra că anumite țări nu au riscuri comerciale, permițând astfel credit de export pe termen scurt furnizat de către stat, acolo unde este nevoie (se aplică şi IMM-urilor şi marilor companii indiferent de forma de proprietate).

Câteva comentarii:

a)După expirarea termenului de valabilitate a Cadrului de Reglementare Temporar la 31.12.2020, Statele Membre care nu se mai încadrează în parametrii Pactului de Stabilitate şi Creştere şi în Criteriile de la Mastricht, vor negocia cu Comisia Europeană programe de restabilire a echilibrelor macroeconomice.

b)Ar fi ideal ca Guvernul României să garanteze firmelor credite care să le asigure şi lichidităţile pentru reluarea producţiei dar şi resursele necesare lansării unor programe majore de investiţii şi dezvoltare durabilă. Zic eu 25 – 30 miliarde Euro cu o structură puternic orientată spre investiţii.

c)Garanţiile guvernamentale care sunt limitate la 80 – 90 la sută din valoarea crefditului angajat de companie, trebuie să fie astfel calibrate încât să fie viabile iar creditele rambursabile de către companie.

d)Pentru aprobarea dosarelor de ajutor de stat Comisia Europeană a elaborat criterii foarte simple care se găsesc în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului cu nr 2020/0044 din 13.03.2020. Este esenţial ca la rându-i Guvernul României să elaboreze instrucţiuni similare pentru aprobarea dosarului, fără să complice procedurile inutil astfel ca România să poată beneficia de oportunitatea creată de Bruxelles.

Comisia Europeană aprobă ajutoarele de stat solicitate de guverne în 48 ore. Oare putem şi noi avem proceduri simple, putem şi noi să aprobăm dosarele înainte de a le trimite la Bruxelles în 24 – 48 ore ?

e)In prima săptămână următoarele state au obţinut aprobarea Comisiei în maxim 48 ore:

1.Danemarca – 1,3 miliarde Euro lichidităţi pentru IMM-uri;

2.Italia – 50 milioane Euro pentru extindere capacităţi producţie echipamente medicale;

3.Regatul Unit – 703 milioane Euro lichidităţi pentru IMM-uri;

4.Germania – a primit aprobare pentru două scheme de ajutor de stat, una pentru IMM-uri si alta pentru mari societăţi. Pentru IMM-uri s-a dat aprobare pentru subvenţii între 100.000 Euro şi 800.000 Euro, iar pentru marile companii garanţii pentru împrumuturi de peste un miliard Euro – fără limită superioară. Se estimează că aprobarea primită de la Comisie de către Germania vizează garanţii la credite în valoare de 500 miliarde Euro;

5.Spania – 20 miliarde Euro garanţii pentru toate categoriile de societăţi având ca principal obiectiv asigurarea lichidităţilor necesare reluării producţiei, refinanţărilor unor credite şi investiţiilor;

6.Letonia – 200 milioane Euro destinate garanţiilor pentru împrumuturilor subvenţionate acordate oricărui tip de companie;

7.Luxemburg – 300 milioane Euro pentru lichidităţi repornire producţie;

8.Portugalia – 3 miliarde Euro destinate IMM-urilor din turism şi industria extractivă;

9.Franţa – a primit aprobare pentru trei scheme de ajutor de stat funcţie de specificul companiilor. Se estimează că Franţa va acorda garanţii de cca 300 miliarde Euro.

Este esenţial ca România să reacţioneze rapid ştiind bine ce vrea.

Lumea se mişcă Domnule Premier. Renunţaţi la “pas cu pas” la “gradual” şi la “progresiv” că-i prea încet pentru vremurile astea.

In episodul următor despre misiunea celor două bănci ale Uniunii Europene, BCE şi BEI”, scrie Băsescu pe Facebook.

 

 

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *