• Tue. Dec 3rd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Drama românilor blocați în vacanță: ″Ne-au zis să ne descurcăm. Nu mai avem bani″⁣

Mar 18, 2020

Dacă sunteţi în vacanţă, veniţi acasă! Astfel sună apelul Ministerului Afacerilor Externe pentru toţi românii prinşi de pandemie în afara ţării.

Nu este însă uşor, atunci când îţi petreci vacanţa în Statele Unite ale Americii, Republica Dominicană, sau în state care şi-au închis parţial sau total, legăturile aeriene cu Europa.

Agenţiile de turism încearcă să găsească rute alternative de retur, însă costurile suplimentare pentru biletele de zbor ar putea fi suportate de pasageri.

Recomandarea Ministerului Afacerilor Externe este clară: dacă sunteţi în vacanţă, scurtaţi-vă şederea şi găsiţi soluţii să vă întoarceţi acasă.

Un grup de turişti a plecat în vacanţă, cu avionul în Varşovia, pe 11 martie. Ar fi trebui să se întoarcă în ţara pe 15 martie, zi în care Polonia a declarat stare de urgenţă epidemiologică.

 

Drept urmare, transportul aerian şi feroviar a fost suspendat. Oamenii şi-au cumpărat bilete de avion la mai multe companii aeriene, însă cursele s-au anulat una după alta.

Alin:“Ni s-a spus să contactăm poliţia de frontieră, am sunat la poliţia de frontieră, ei ne-au redirecţionat înapoi la ambasadă pentru că ei nu sunt responsabili. Am mers direct la ambasadă unde ne-au răspuns doar la interfon, nu ne-au deschis, au aflat care este situaţia şi ne-au zis să ne descurcăm. E ultima noapte de cazare, nu mai avem bani, am rămas blocaţi aici.”

În această situaţie, trebuie să caute o variantă să revină, în ţară, cu maşina. O complicaţie lungă şi costisitoare.

Ministerul Afacerilor Externe a declarat că prioritare, pentru autorităţi, sunt urgenţele, iar în astfel de cazuri, turiştii trebuie să se descurce. Acest tânăr este în vacanţă, în Andaluzia, Spania.

Probleme sunt şi în Statele Unite ale Americii. Traficul din ţările din spaţiul Schengen spre SUA a fost interzis. Zeci de oameni s-au trezit că zborurile de tranzit care ar fi trebuit să facă legătura cu România din capitale europene, au fost suspendate.

O agenţie de turism din Constanța încearcă să găsească soluţii pentru un grup de turişti, aflaţi în New York, care ar fi avut legătura în Elveţia, dar zborul a fost anulat.

Nicolae Demetriade, preşedinte ANAT: ’’Este extrem de greu să gestionăm această situaţie dar toţi cei care lucrăm în acest domeniu i-am convins că trebuie să facă la muncă, să gestioneze situaţia, să ajute pasagerii să le găsească soluţii de întoarcere. E adevărat că asta implică şi costuri pentru că nu se pot reprogramări la aceleaşi companii aeriene pentru că sunt arhipline.”

Sunt țări închise pentru europeni. Printre ele sunt Maroc, Iordania, Peru, Argentina sau Venezuela. Doha permite în continuare zborurile de tranzit. Din republica Dominica, Seychelles, Japonia sau Zanzibar, românii se pot întoarce acasă, dar situaţia este în permanentă schimbare.

De exemplu în Spania, Franţa şi Germania, planul de zbor se modifica aproape zilnic, iar Danemarca permite doar tranzitul.

 

 

sursa: stirileprotv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *