PSD se apără, inclusiv în relația cu socialiștii europeni, și afirmă că USR ar fi semnat împreună cu AUR o moțiune de cenzură în 2021 împotriva guvernului condus de Florin…
Da, combinația a ieșit la suprafață și, sincer, nu are nimic miraculos. PSD și AUR au anunțat azi demersuri comune pentru redactarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prin…
Liderii PSD și AUR au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, iar liberalii au intrat în dispozitiv de luptă. Pe grupurile interne ale PNL s-a…
Președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a criticat luni măsura reducerii accizei la carburanți, pe care o consideră „sub-optimală”, subliniind că statul român continuă să aplice politici generale în locul unor…
Agenția internațională Bloomberg relatează că Partidul Social Democrat s-a alăturat AUR într-un demers de a răsturna Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan, prin depunerea unei moțiuni de cenzură. Potrivit sursei…
PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care va fi depusă ”imediat cum adunăm cele 233 de semnături”. Cifra de 233…
Potrivit mai multor oficiali implicați în negocieri, care au vorbit sub protecția anonimatului pentru Axios, Iranul a transmis, prin intermediul unor mediatori din Pakistan o nouă propunere de pace care…
Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) arată, într-un raport, că statele au alocat 2.890 de miliarde de dolari pentru apărare anul trecut. A fost al unsprezecelea an…
Pe malurile Dunării, vestea că perioada Viktor Orban s-a încheiat a declanșat o petrecere care a durat ore întregi. Bucuria s-a răspândit în toată Ungaria, cu oameni care s-au îmbrățișat…
UPDATE, luni, ora 9:25. Departamentul pentru Situații de Urgență a emis o actualizare privind efectele intensificării vântului. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte semnificative în 72 de…