Guvernul se reuneşte, joi, în şedinţă, iar una dintre hotărâri vizează prelungirea stării de alertă, cu 30 de zile, începând din 12 iulie. Decizia se ia la propunerea Comitetului Naţional…
Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce ar fi furat dintr-o locuinţă din Sectorul 5 al Capitalei bijuterii în valoare de aproximativ 120.000 de lei, a informat, miercuri, Direcţia…
Astăzi, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în jurul orei 12.10, salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere…
Primăria Târgoviște derulează investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, prin care se realizează reabilitarea si modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin: –…
Omul fostului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, ajuns în fruntea unei instituții de forță a Statului Român, a reacționat imediat. După apariția unor anchete publicate de BUGETUL.RO, omul lui…
Ministrul de Interne Lucian Bode se arată revoltat că au apărut imagini video cu scandalul făcut de Christian Ciocan, directorul Unităţii de Politici Publice, din interiorul unei secții de poliție.…
Șeful DSU, Raed Arafat, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă principalele reguli de care oamenii trebuie să țină cont după prelungirea stării de alertă. „În loc de 14…
Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că Guvernul a avut joi, în primă lectură, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind măsurile împotriva urşilor. El a adăugat că intervenţia în cazul…
La data de 7 iulie 2021, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant…
Ieri, 7 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat 9 percheziţii, în judeţ, la domiciliile unor…