Școala modernă prinde contur. Ministerul Educației aprobă două materii noi în școli
Ministerul Educației a extins oferta educațională pentru ciclul gimnazial prin aprobarea a două noi discipline opționale, destinate elevilor din clasele V–VII. Noile materii urmăresc să răspundă schimbărilor sociale și tehnologice…
Daniel David confirmă demisia. De ce a decis să se retragă: Am vrut să fie o plecare amiabilă
Daniel David a confirmat oficial că și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, precizând că decizia nu ascunde motive politice sau conflicte interne. Într-un mesaj public,…
Cutiuța muzicală de Crăciun: muzică pentru oamenii care nu mai așteaptă minuni, dar încă mai cred în sens
Există un Crăciun despre care nu se vorbește aproape niciodată. Nu e Crăciunul reclamelor, nici al meselor încărcate până la absurd, nici al obligației de a fi fericit „pentru că…
Românii nu sunt amatori de fructe şi legume. Avem cel mai scăzut consum din UE
Datele Eurostat prelucrate de Monitorul Social (proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România) arată că aproape trei sferturi dintre români nu consumă nici măcar o porție de legume sau fructe pe zi, deși…
Fermierii ajunși deja în pragul sărăciei ies în stradă din cauza taxelor și impozitelor impuse de Guvernul Bolojan
Fermierii din toată țara urmează să ajungă astăzi în Piața Victoriei și să protesteze în fața Guvernului. Oamenii spun clar că taxele și impozitele din ultimele luni i-au adus în…
Producţia de ţiţei a României a scăzut cu aproape 8%, în primele zece luni din 2025
Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7,7%, în primele zece luni din 2025;importurile s-au majorat cu 16,5% România a produs, în primele zece luni ale acestui an, o…
Dosarele Revoluției, dovada supremă că avem o justiție nulă și inexistentă
Dosarele Revoluției din decembrie 1989 reprezintă cea mai clară demonstrație că, în România, justiția a eșuat în una dintre cele mai importante misiuni ale sale: aflarea adevărului și tragerea la…
Marius Lulea: Criminalii din 1989 conduc și astăzi România. Societatea românească este democratică și liberă în gândire, mult înaintea politicienilor
„22 decembrie 1989 reprezintă un moment de cotitură în istoria României”, afirmă Marius Lulea, într-o analiză dură despre sensul real al schimbării de regim. Potrivit acestuia, prăbușirea comunismului nu a…
Vremea de Crăciun și Revelion. Prognoza meteo arată că în mai multe zone din țară scad puternic temperaturile și vine zăpada
Administrația Națională de Meteo a emis o estimare a valorilor termice valabilă pentru perioada 22 decembrie – 4 ianuarie 2026. Vremea în Banat În primele două zile de prognoză media…
6 din 10 români consideră că Justiția este controlată de politicieni mafioți
Un studiu relevant statistic la nivel național, Barometrul României Civice BAROC ediția 2025, dezvoltat de Geeks for Democracy în parteneriat cu Cult Research între 15-20 decembrie, arată o criză profundă…