Germania. Persoane neidentificate au tăiat cablurile sistemului de semnalizare pe linia ferată dintre Dusseldorf și Koln, noaptea trecută. Autoritățile nu exclud ca acțiunea să aibă o motivație politică.
Poliția din landul Renania de Nord-Westfalia informează că în noaptea de duminică spre luni, la ora 2:15 (pe ora României), mai multe persoane necunoscute au deschis o gură de canal…
Președintele Dan a convocat ședința CSAT joi, la ora 12. Se vor stabili obiectivele care necesită măsuri de protecție împotriva dronelor, cât și cine poate decide și ordona doborârea aeronavelor și a vehiculelor aeriene care pătrund în spațiul României.
Administrația prezidențială a publicat un comunicat de presă în care anunță că președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 25…
Italia. Manifestații și greve în mai multe orașe din țară, împotriva genocidului din Fâșia Gaza. Au avut loc ciocniri între protestatari și polițiști la Milano și Napoli, iar porturile țării au fost blocate pentru a opri transferul de arme către Israel.
Astăzi, porturile din Italia au fost blocate de personalul aflat în grevă. Angajații și-au explicat gestul spunând că au încercat să oprească folosirea țării ca punct de tranzit pentru transferul…
Maia Sandu, avertisment dur înaintea alegerilor de duminică: “Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi. Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi periculoase pentru întreaga regiune. Vom deveni rampă de infiltrare spre Odesa”.
“Cu toată seriozitatea, vă spun că suveranitatea, independența, integritatea și viitorul nostru european sunt în pericol. Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii…
Operațiune masivă în Republica Moldova, pentru arestarea a peste 70 de persoane care au fost instruite în Serbia, la comanda Rusiei, să folosească arme și “să organizeze destabilizări în masă”, înaintea alegerilor parlamentare de duminică. Primeau câte 400 de euro pentru implicarea în această rețea.
Șeful Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova, Victor Furtună, a explicat într-o conferință de presă că, din luna iulie, a fost demarată o amplă anchetă…
Analiză Reuters. Planul președintei Băncii Centrale Europene pentru “un Euro global” riscă să eșueze din cauza diviziunii politice. Statele din Zona Euro sunt preocupate de alte probleme și amână, de ani de zile, reforme esențiale.
La sfârșitul lunii mai, când dolarul începuse deja să se deprecieze pe fondul războiului tarifar pornit de președintele american Donald Trump, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, le-a cerut liderilor…
Vladimir Putin a anunțat că Rusia este dispusă să prelungească cu un an ultimul tratat de control al armelor nucleare pe care-l are cu SUA, cu condiția ca Donald Trump să facă același lucru.
Noul Tratat de Reducere a Armelor Strategice (“New Start”) limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care SUA și Rusia le pot desfășura, precum și desfășurarea de rachete și bombardiere…
Columbianul arestat de SRI în iulie anul trecut, pentru pregătirea unei acțiuni de sabotaj în România, la cererea unui cetățean din Rusia, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. Instanța Supremă a menținut decizia Curții de Apel București.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi, definitiv, condamnarea la 6 ani de închisoare a cetățeanului columbian. Instanța a respins apelul columbianului la hotărârea Curții de Apel București,…
Autoritățile europene au identificat un atac ransomware asupra sistemului de check-in folosit de aeroporturi, care a dat peste cap activitatea în weekend. Autorul nu a fost identificat.
Mai multe dintre marile aeroporturi de pe continent s-au confruntat, de la sfârșitul săptămânii trecute, cu perturbări ale zborurilor, din cauza atacului asupra sistemului de check-in și îmbarcare pus la…
Bloomberg: Rusia a elaborat un plan complex pentru a influența alegerile parlamentare din Republica Moldova, pentru a perturba eforturile de aderare la UE. Prevede recrutarea moldovenilor din diaspora pentru voturi, organizarea de proteste și campanii de dezinformare.
Rusia a elaborat un plan pentru a interveni în alegerile din Republica Moldova și pentru a perturba eforturile guvernului de a menține țara pe calea spre aderarea la Uniunea Europeană,…