Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de operator al Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021, anunţă lansarea apelului de finanţare “Sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă”, suma totală alocată fiind de 2.000.000 euro, potrivit Agrepres.
Acest apel se adresează exclusiv proiectelor care vizează sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă. Proiectele selectate vor contribui la capacitarea (empowerment) persoanelor de etnie romă şi la consolidarea identităţii culturale a acestora (limbă, obiceiuri, moştenire etc.). Organizaţiile gestionate de persoane aparţinând minorităţii rome sunt încurajate să depună un proiect în cadrul acestui apel, a transmis luni Ministerul Culturii.
“Ne dorim ca prin acest apel de proiecte să sprijinim iniţiative care promovează şi valorifică diversitatea culturii rome în arta şi cultura contemporană şi care contribuie la creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea recepţiei culturii rome în societate. De asemenea, pentru un impact cât mai mare, sunt încurajate cooperarea culturală şi schimbul cultural între organizaţiile din România şi cele din statele donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). Acesta este ultimul apel de proiecte dedicat sectorului cultural din România şi finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA”,…citeste INTEGRAL aici
