Anglia intră luni în ultima etapă a suprimării restricţiilor sanitare contra noului coronavirus, în timp ce alte naţiuni ale Regatului Unit – Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – au adoptat un calendar mai prudent, informează AFP, conform AGERPRES.
În pofida opoziţiei din partea a numeroşi oameni de ştiinţă, majoritatea ultimelor măsuri încă în vigoare vor fi ridicate în Anglia. De acum nu mai este obligatorie purtarea unei măşti sanitare în transportul şi locurile publice. Cu toate acestea, guvernul, care insistă asupra responsabilităţii individuale, recomandă portul măştii în situaţiile sus-menţionate.
În schimb, aceasta va rămâne obligatorie în transportul în comun la Londra, a decis primarul laburist al capitalei Regatului Unit, Sadiq Khan. Principalele reţele se supermarketuri îşi încurajează personalul şi clienţii să continue să poarte mască.
Discotecile se pot redeschide, iar sălile de spectacol, de cinema şi stadioanele pot să funcţioneze din nou la capacitate maximă. În pub-uri, poate fi reluată servirea clienţilor la bar.
Consemnul privind lucrul de acasă va fi ridicat, însă numeroase companii intenţionează o readucere graduală a angajaţilor lor la birou.
Adulţii vaccinaţi în totalitate în Regatul Unit şi cei sub 18 ani care vin dintr-o ţară clasată în zona portocalie nu mai trebuie să intre în carantină în Anglia – carantină care poate dura până la 10 zile – exceptând sosirile din Franţa, din cauza “prezenţei persistente” de cazuri de contaminări cu varianta Beta…citeste INTEGRAL aici
