Românii nu mai sunt la fel de atrași de ideea de a lucra în afara țării, interesul pentru un loc de muncă în străinătate ajungând la cel mai mic nivel din ultimii zece ani, arată datele eJobs. Din ianuarie și până în prezent, au fost înregistrate sub 55.000 de aplicări pentru joburile externe, adică un procent infim de doar 0,6% din totalul înscrierilor de pe platformă.
Această schimbare majoră este explicată atât prin creșterea salariilor din România, cât și prin modul diferit în care angajații își planifică acum cariera.
De ce au renunțat românii la mutarea în afara țării
Cea mai importantă cauză a acestei scăderi este diminuarea decalajului salarial dintre România și Vest. Acum un deceniu, diferența de venituri era atât de mare încât acoperea singură costurile mutării și disconfortul emoțional al plecării.
În prezent, calculul e mult mai atent făcut de candidați. Scumpirea vieții în țările vestice, combinată cu salariile românești care se apropie treptat de nivelul european, mai ales în zona tehnică și de management, a scos ideea de relocare de pe lista principalelor soluții financiare.
Totodată, apariția muncii pe proiecte internaționale direct din România a redus și mai mult motivația de a pleca. Mulți candidați pot acum accesa venituri similare fără să-și mai schimbe efectiv țara de reședință.
Cine sunt candidații care încă mai caută joburi peste hotare
Deși numărul aplicărilor a scăzut drastic, există totuși un profil clar al celor care încă privesc spre afară. Cei mai mulți dintre candidați au între 25 și 35 de ani și se află la nivel mid-level, cu 2 până la 5 ani de experiență.
Imediat după aceștia se situează persoanele cu vârste între 36 și 45 de ani. Cei aflați la început de carieră, cu vârste între 18 și 24 de ani, sau profesioniștii cu peste 45 de ani și experiență solidă apar abia la coada clasamentului.
„Cu cât sunt mai la început de carieră sau, dimpotrivă, în a doua jumătate a vieții lor profesionale, cu atât sunt mai puțin tentați să facă o astfel de mișcare ce îi scoate din zona de confort și îi plasează într-un context care cere o capacitate mare de adaptare”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Țările preferate și domeniile care atrag cele mai multe aplicări
Chiar dacă interesul general s-a redus, tot există destinații preferate de cei care iau în calcul o experiență peste hotare. Germania, Olanda, Franța, Elveția, Bulgaria, Spania, Grecia și Cipru rămân în topul preferințelor românilor.
Roxana Drăghici atrage atenția că multe dintre aceste țări au un sector turistic puternic, care are nevoie de personal suplimentar pe timpul sezonului cald.
„Vedem în acest clasament multe țări care au un sector turistic foarte bine dezvoltat și care caută candidați în special pentru sezonul cald și pentru acele domenii care au un vârf de activitate vara. Asta înseamnă turism, HoReCa, industria alimentară”, spune ea.
De altfel, aproape o treime din totalul aplicărilor de anul acesta au fost înregistrate începând cu 1 mai, semn că mulți candidați aleg o plecare sezonieră, doar până în toamnă. Pe lângă turism și HoReCa, mai atrag aplicări domenii precum transportul și logistica, retailul, serviciile, construcțiile și sectorul naval sau aeronautic.
Oferta de muncă a angajatorilor străini în prima parte a anului
De la începutul anului, angajatorii din afara României au postat 5.600 de locuri de muncă disponibile.
Cele mai multe se adresează candidaților din construcții, industria alimentară, transport și logistică, automotive, servicii medicale, producție, sectorul naval-aeronautic și turism.
sursa:6om