Fostul șef al CCR Augustin Zegrean comentează întâlnirea secretă dintre Simina Tănăsescu, actuala șefă a Curții, și premierul Ilie Bolojan.
Președinta Curții Constituționale, Elena Simina Tănăsescu, s-a întâlnit vineri, 14 august, cu premierul demis Ilie Bolojan, președintele PNL, potrivit informațiilor obținute pe surse de STIRIPESURSE.RO. Întâlnirea, care nu a fost anunțată public, a avut loc în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, cu numai trei zile înainte ca judecătorii constituționali să se reunească pentru a decide asupra unor legi cu miză politică și financiară majoră, între care noua Lege a integrității.
Întâlnirea nu este normală, spune Zegrean
„Nu este normală deoarece, constituțional, aceste două persoane au atribuții prevăzute în Constituție. Nu au ce discuta în birouri pe nu știu unde, pentru că nu este niciun raport de subordonare între Curtea Constituțională și Guvern. În al doilea rând, domnul Bolojan este un prim-ministru demisionar. Despre ce să vorbească?
Are de condus problemele curente ale țării, nu alte povești. Nu știu dacă chiar s-au întâlnit sau nu, dar dacă au făcut-o, nu este în regulă, pentru că nu e treaba lor să se întâlnească și să discute. Ei discută instituțional“, a spus Augustin Zegrean la România TV.
Cum se întâlnea Zegrean cu politicienii
„Cred că toată țara o știe. Eu aveam întâlniri cu presa la scări, acolo, în fiecare dimineață. Mă așteptau la scări la sosire și la plecare de la Curte. Asta era toată relația mea cu lumea din afara Curții.
Cu prim-ministrul sau cu președintele m-am întâlnit numai instituțional. Au fost câteva conferințe organizate de Curtea Constituțională, unde eram obligat să-i invit și pe ei. Uneori au venit, alteori nu. În rest, nu am avut niciun fel de discuții prin birouri.
Domnul Băsescu a fost o dată invitat la Curtea Constituțională, dar nu în biroul meu, ci în Camera de Consiliu, unde erau toți judecătorii prezenți.
Domnul Iohannis, la fel, a fost și el invitat o dată la noi. Chiar la început a cerut dumnealui să ne întâlnim. Pe urmă, am cerut noi să ne întâlnim cu dumnealui la Cotroceni, dar acolo întâlnirea a eșuat pentru că se înregistra totul și judecătorii nu au vrut să vorbească dacă se înregistrează. Și asta a fost tot”, a spus Augustin Zegrean.