• Sat. Jul 11th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Apple dă în judecată OpenAI, pe care o acuză că îi recrutează sistematic angajații pentru a fura secrete comerciale, în vederea lansării unui telefon bazat pe ChatGPT. Peste 400 de angajați au migrat deja de la producătorul iPhone la cel de inteligență artificială, iar unii dintre ei, susține Apple, au refuzat să returneze dispozitivele pe care au lucrat, sau au transferat informații înainte de a părăsi compania.

Jul 11, 2026

Într-o acțiune deschisă vineri la Tribunalul Districtual al Californiei de Nord, Apple susține că OpenAI face eforturi coordonate de a fura proiecte și procese de fabricație, recrutând  până acum peste 400 dintre foștii săi angajați. Doi dintre aceștia sunt chemați alături de OpenAI în judecată – Chang Liu, fost inginer de sistem, și Tang Yew Tan, fost vicepreședinte de design de produs pentru iPhone și Apple Watch.

Apple susține că Liu nu a returnat un laptop de serviciu furnizat de companie și ulterior a folosit o eroare de autentificare pentru a accesa rețeaua internă a Apple, “descărcând zeci de fișiere confidențiale legate de hardware-ul Apple”.

De asemenea, Tang Yew Tan, acum șeful diviziei hardware de la OpenAI, “folosise sistematic informațiile confidențiale ale Apple în beneficiul OpenAI”, înainte de a se transfera, trimițându-și prin email informații despre furnizorii Apple și rezumate interne ale industriei. Tan a lucrat 24 de ani la divizia iPhone, iar Apple susține acum că el a recrutat angajați Apple, cerându-le apoi să aducă piese aflate în proiect la Apple la interviurile de angajare de la OpenAI.

Reuters arată că procesul pare a deschide “o bătălie pentru cine va controla viitoarele dispozitive AI care ar putea să nu utilizeze aplicații sau sisteme de operare tradiționale”, în condițiile în care zvonurile din lumea tehnologiei spun că OpenAI lucrează deja la un telefon sau un alt dispozitiv propriu.

În 2024, Apple a anunțat integrarea tehnologiei ChatGPT, pe dispozitivele sale.
Parteneriatul celor două companii le permite utilizatorilor să acceseze rezultatele ChatGPT prin Siri, în timp ce utilizatorii de iPhone se pot înscrie și pentru abonamente ChatGPT direct din meniul de setări iOS.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *