AUR promite Marea Desecretizare. Vaccinurile, ajutoarele externe și centralele energetice, scoase din joben în prima zi de guvernare

Este o formulă foarte bună electoral.

Creează mister, sugerează complicități și lasă publicul să-și imagineze restul.

Afacerea vaccinurilor chiar trebuie lămurită

În privința vaccinurilor, solicitarea de transparență este justificată. România a acceptat, prin mecanismul european comun, comenzi uriașe, disproporționate față de ritmul real al vaccinării.

Întrebările sunt serioase:

cine a estimat necesarul,

cine a aprobat cantitățile,

ce scenarii au fost folosite,

cât s-a plătit,

cât s-a pierdut

și de ce statul s-a trezit obligat să cumpere vaccinuri pe care populația nu mai voia să le folosească?

Aici nu este nevoie de conspirații. Este suficientă contabilitatea.

Ceea ce se poate publica trebuie publicat

Un guvern poate face publice memorandumurile interne, notele de fundamentare, avizele, estimările, procesele-verbale și corespondența dintre ministere, în măsura în care acestea nu sunt protejate legal.

Poate explica cine a cerut dozele, cine a votat, cine a avizat și cine a ignorat semnalele că România urma să rămână cu stocuri inutile.

Asta ar fi transparență reală. Nu simpla fluturare a cuvântului „desecretizare”.

Nu toate contractele pot fi aruncate pe internet

Problema este că AUR face abstracție de natura contractelor europene și de clauzele comerciale negociate de Comisia Europeană.

Un premier român nu poate apăsa în prima dimineață pe un buton imaginar și publica unilateral orice document, indiferent de obligațiile contractuale, de litigiile în curs sau de regulile europene.

Poate însă publica tot ce ține de decizia internă a statului român.

Acolo este, de fapt, miza.

Vaccinurile, eterna seringă electorală

Pentru AUR, subiectul vaccinurilor rămâne aur curat. Pandemia s-a terminat, dar tema produce încă furie, suspiciune și voturi.

De aceea, orice discuție legitimă despre costuri și responsabilități este împinsă rapid spre atmosfera de mare conspirație: cineva a ascuns ceva, cineva a semnat în secret, cineva a vrut să îmbogățească pe altcineva.

Este posibil ca unele decizii să fi fost proaste sau chiar ilegale.

Tocmai de aceea ele trebuie investigate riguros, nu transformate într-un serial electoral cu seringă, seif și martori misterioși.

Ajutoarele pentru alte state nu sunt o pungă secretă cu bani

A doua promisiune este mult mai alunecoasă: „desecretizarea tuturor sumelor acordate sub formă de ajutor financiar altor state”.

Care state?

Ce tip de ajutor?

Granturi, împrumuturi, contribuții europene, asistență umanitară, ajutor militar, donații sau proiecte de dezvoltare?

Peiu nu precizează. Și tocmai această lipsă de precizie îi folosește.

O mare parte din bani este deja în documente publice

Multe dintre aceste sume apar în bugete, hotărâri de guvern, rapoarte ministeriale și documente europene. Informația este adesea fragmentată, greu de găsit și prost explicată, dar nu neapărat secretă.

Sigur că pot exista date clasificate, mai ales în zona sprijinului militar.

Dar Peiu bagă totul în aceeași găleată, sugerând că guvernele României ar fi trimis pe ascuns munți de bani peste graniță.

Este o metodă politică simplă: formulezi suficient de vag încât fiecare alegător să-și imagineze dușmanul preferat.

Iernut: problema nu este secretul, ci neputința

Centrala de la Iernut este un monument al întârzierilor, actelor adiționale și incapacității administrative.

Multe date sunt deja publice:

contracte, rapoarte, prelungiri și stadii de execuție.

Știm că proiectul a întârziat, știm că termenele au fost împinse, știm că statul a fost incapabil să închidă lucrarea la timp.

Ceea ce lipsește este răspunderea.

Când toată lumea știe, dar nimeni nu plătește

La Iernut, misterul este mai mic decât sugerează AUR. Problema reală este că informația publică nu produce consecințe.

Proiectele se prelungesc, costurile cresc, funcționarii se mută, miniștrii se schimbă, iar vina se evaporă între instituții.

Poți desecretiza un munte de hârtii. Dacă nimeni nu răspunde, rămâi doar cu o arhivă mai mare.

Tarnița-Lăpuștești, proiectul care nu moare niciodată

Tarnița-Lăpuștești este vechiul proiect energetic pe care fiecare generație de politicieni îl scoate din sertar, îi mai comandă un studiu și îl prezintă drept marele viitor al sistemului energetic.

Proiectul revine periodic, se discută, se reevaluează, se redesenează și intră din nou în sertar.

Aici transparența este binevenită. Dar, din nou, AUR ar trebui să spună concret ce document este clasificat și ce adevăr ascunde acel document.

Studiile de fezabilitate, cimitirul marilor promisiuni

În România, marile proiecte nu mor. Ele intră în faza de studiu de fezabilitate.

Se cheltuiesc bani, se produc mape, se fac prezentări și se anunță relansări.

Apoi proiectul este moștenit de următorul ministru, care comandă o actualizare a studiului precedent.

Tarnița riscă să fie mai degrabă un muzeu al promisiunilor energetice decât un mare șantier național.

AUR transformă transparența într-un episod din „Dosarele X”

Petrișor Peiu pornește de la o idee corectă: statul trebuie să explice cum a cheltuit banii și cine a semnat deciziile proaste.

Apoi împachetează totul în limbaj conspiraționist.

Nu mai sunt contracte, rapoarte, litigii și decizii administrative, ci „documente secrete” pe care numai Guvernul Salvator le va scoate la lumină în prima zi.

Probabil între depunerea jurământului și masa de prânz.

Prima zi de guvernare, lungă cât un mandat

Promisiunea că toate aceste dosare vor fi rezolvate „în prima zi” este partea cea mai comică.

Desecretizarea presupune inventariere, verificare juridică, consultarea instituțiilor, separarea informațiilor publicabile de cele protejate și, în unele cazuri, relații contractuale sau diplomatice care nu pot fi ignorate.

AUR prezintă totul ca pe deschiderea unui sertar blocat.

Ce ar însemna transparență adevărată

Transparența reală ar însemna inventarierea exactă a documentelor, publicarea celor care pot fi publicate, explicarea limitelor legale și trimiterea eventualelor ilegalități către procurori și Curtea de Conturi.

Ar însemna rapoarte clare, cronologii, nume, semnături, sume și consecințe.

Restul este spectacolul bine cunoscut al AUR:

se ia o problemă adevărată, se adaugă mister, se presară câteva dosare secrete și se promite că adevărul va apărea imediat ce partidul primește cheile Palatului Victoria.

Vaccinurile, grija care nu se termină

Pe băieții aceștia îi preocupă vaccinurile în toate sensurile: medical, penal, electoral și, mai ales, obsesiv.

Pandemia s-a terminat, dar pentru AUR seringa continuă să fie unul dintre cele mai productive instrumente de campanie.

Iar când seringa nu mai ajunge, apar ajutoarele externe, centralele energetice și Marea Desecretizare Națională.

Totul în prima zi, desigur. Pentru restul mandatului, probabil vor rămâne doar conferințele de presă. Poate și treburile curente: mai un scuipat pe o statuie maghiară… mai un brunch cu Putin… mai o arestare de jurnaliști nepatrioți. D-astea.

sursa: puterea