România a intrat într-un blocaj politic care nu mai poate fi tratat cu formula clasică: „lasă, se găsește o soluție”. Nu se mai găsește. Sau, mai corect spus, se găsesc doar improvizații.
CUPRINS
- Un blocaj care nu se mai poate cârpi
- Deznodământul doar se amână
- Stabilitatea simulată este mai toxică decât riscul votului
- Ce apărăm, de fapt?
- Furia electoratului nu se îmblânzește prin amânare
- Furia are combustibil real
- Anticipatele ar redesena realitatea, nu iluziile sondajelor
- O hartă politică nouă, oricât de incomodă
- Suveraniștii trebuie testați la putere
- Puterea este altceva decât strigătul
- Riscul noului Sistem
- Nu mai vorbim doar despre economie
- Adevărul doare mai puțin decât minciuna
- Singura operație cinstită
Un blocaj care nu se mai poate cârpi
Criza guvernamentală se prelungește exasperant, iar soluțiile puse pe masă sunt aceleași: guverne minoritare, majorități transparente, protocoale stricte, susțineri punctuale, premieri de compromis, figuri de sacrificiu și combinații care ar rezista, cel mult, până la prima ședință serioasă de partid.
Deznodământul doar se amână
În realitate, avem de-a face cu amânarea unui deznodământ cunoscut.
Parlamentul actual nu mai poate produce o majoritate funcțională.
Partidele nu mai au încredere unele în altele.
Nu mai există centru de gravitație, direcție comună sau acord minim asupra lucrurilor esențiale.
Există doar frica tuturor de momentul în care electoratul va fi chemat să spună, din nou, ce vrea.
Stabilitatea simulată este mai toxică decât riscul votului
Ni se spune că alegerile anticipate ar fi periculoase.
Că ar putea aduce AUR pe primul loc.
Că ar produce instabilitate. Că ar alimenta furia populară.
Toate acestea pot fi adevărate. Dar întrebarea cinstită este alta: ce avem acum?
Avem stabilitate? Nu.
Avem guvern puternic? Nu.
Avem majoritate coerentă? Nu.
Avem încredere publică? Nu.
Avem partide dispuse să accepte realitatea? Aproape deloc.
Ce apărăm, de fapt?
Prin urmare, ce apărăm când refuzăm anticipatele?
Apărăm țara sau doar fotografia veche a unei țări care nu mai există politic?
Apărăm democrația sau rezultatul unui Parlament incapabil să mai dea o direcție?
Adevărul neplăcut este că minciuna stabilității poate deveni mai periculoasă decât instabilitatea recunoscută.
Furia electoratului nu se îmblânzește prin amânare
Cea mai mare eroare a celor care resping anticipatele este credința că timpul lucrează împotriva furiei populare.
Că, dacă mai amânăm, dacă mai cârpim, dacă mai punem un premier acceptabil pentru toți și dorit de nimeni, electoratul suveranist se va calma.
Nu se va calma.
De ce s-ar calma?
Oamenii care susțin suveranismul nu primesc motive să se modereze. Dimpotrivă.
Cu fiecare criză împinsă în culise, cu fiecare combinație făcută peste capul lor, cu fiecare discurs despre responsabilitate rostit de oameni care au apărat ani întregi rețelele proprii, furia crește.
Furia are combustibil real
Iar furia are combustibil real.
Sistemul există. Rețelele există.
Sinecurile, protecțiile, numirile, complicitățile, justiția selectivă, instituțiile care tac când le convine și se agită când trebuie — toate acestea nu sunt invenții de TikTok.
Problema este că, în acest spațiu de revoltă legitimă, intră vânzători de soluții false.
Acolo apare suveranismul de paradă.
Acolo apare liderul care promite purificare.
Acolo apare mesia cu steag, cu cruce, cu răcnet și cu explicații simple pentru o lume complicată.
Dar această energie nu dispare dacă o încui într-o cameră. Se umflă.
Devine mai dură, mai suspicioasă, mai convinsă că toate partidele „Sistemului” complotează ca ea să nu ajungă la putere.
Anticipatele ar redesena realitatea, nu iluziile sondajelor
Nimeni nu mai știe exact cum arată țara politică reală.
Partidele se uită în sondaje, fiecare cu laboratorul lui de optimism.
Unii se cred mai puternici decât sunt.
Alții speră că furia se va sparge.
Alții se roagă să nu fie întrebați direct de alegători.
Dar democrația nu se face cu sondaje de casă. Se face cu voturi.
Anticipatele ar avea un merit brutal: ar redesena harta reală a puterii.
O hartă politică nouă, oricât de incomodă
Este foarte probabil ca AUR să devină primul partid al țării.
Nu este o veste confortabilă, dar poate fi o realitate. Iar realitatea, oricât de neplăcută, este mai sănătoasă decât minciuna.
Este foarte probabil ca a doua forță politică să devină o alianță PNL-USR sau un bloc proeuropean, dacă va exista suficientă maturitate pentru a-l construi.
Este foarte probabil ca PSD să vadă, în sfârșit, factura anilor în care a împins cu orice preț la căruța prezervării rețelelor.
Anticipatele nu ar produce automat o țară mai bună. Dar ar produce o țară mai clară.
Suveraniștii trebuie testați la putere
Sună periculos, dar trebuie spus: dacă electoratul îi împinge la putere, suveraniștii trebuie lăsați să guverneze.
Nu pentru că ar fi dovedit că au soluții.
Nu pentru că ar fi vindecarea țării.
Ci pentru că mitologia lor se hrănește din excludere.
Cât timp stau în opoziție, pot promite orice.
Pot transforma fiecare problemă într-o conspirație, fiecare deficit într-un ordin de la Bruxelles, fiecare eșec într-o trădare.
Nu trebuie să repare nimic. Doar să incendieze discursiv tot ce există.
Puterea este altceva decât strigătul
Puterea înseamnă buget, deficit, dobânzi, Comisia Europeană, NATO, rating, facturi, spitale, salarii, pensii, administrație și decizii.
Puterea înseamnă să descoperi că „poporul” nu este o mulțime omogenă care așteaptă să fie mântuită de un tribun.
Poporul are rate, copii, firme, boli, frici, nervi și interese care se bat cap în cap.
Suveraniștii pretind că au competență. Foarte bine. Să o probeze.
Să explice cum reduc deficitul fără austeritate.
Cum păstrează fondurile europene în timp ce scuipă spre Europa.
Cum apără România în NATO dacă transformă agresivitatea Rusiei într-o notă de subsol.
Cum fac dreptate fără să construiască un nou aparat de presiune.
Acolo se vede diferența dintre strigăt și soluție.
Riscul noului Sistem
Da, riscurile sunt mari.
Primul este înlocuirea Sistemului actual cu un Sistem propriu, mai flămând, mai agresiv, mai ideologizat.
Un sistem suveranist nu s-ar limita la protejarea găștilor ajunse la putere.
Ar putea pune presiune pe presă, societate civilă, universități, magistrați, ONG-uri, artiști, profesori și pe orice voce care nu intră în corul oficial al „neamului trezit”.
Nu mai vorbim doar despre economie
Aici nu mai vorbim despre TVA, pensii sau investiții.
Vorbim despre climatul unei țări.
Despre libertatea de a spune că Rusia este agresor.
Despre libertatea de a susține Europa fără să fii făcut trădător.
Despre libertatea de a critica „voința poporului” când această formulă este folosită ca bâtă.
Pericolul este real. Dar nu dispare dacă refuzăm votul. Dimpotrivă, crește în subteran.
Adevărul doare mai puțin decât minciuna
Alegerile anticipate sunt antipatice, riscante și pot deschide o perioadă complicată. Dar ceea ce avem acum este deja complicat, periculos și toxic.
Ni se spune că trebuie evitate anticipatele ca să apărăm stabilitatea. Dar stabilitatea nu există.
Ni se spune că trebuie evitat votul ca să nu crească suveraniștii. Dar suveraniștii cresc tocmai fiindcă votul pare amânat, ocolit, reinterpretat.
România are nevoie de guvern, da. Dar are nevoie, mai profund, de adevăr politic.
Singura operație cinstită
Actualul Parlament nu mai poate da o direcție credibilă țării.
Actualele combinații nu mai conving.
Actualele partide nu mai pot pretinde că știu ce reprezintă fără să se întoarcă la alegători.
Anticipatele nu sunt o garanție de vindecare.
Sunt, însă, singura operație cinstită după prea multe perfuzii mincinoase.
sursa: puterea