Premierul interimar Ilie Bolojan a convocat o ședință extraordinară de Guvern, de la ora 20.00. Această ședință de Guvern vine fix cu o oră înainte de votul de învestitură programat în Parlament pentru guvernul Veștea.
Ilie Bolojan, ședință extraordinară de Guvern, în timp ce în Parlament s-ar putea vota guvernul Veștea
Deocamdată există negocieri în Parlament și este posibil ca votul de învestitură pentru guvernul Veștea să fie amânat, dar în același timp este posibil ca Ilie Bolojan să susțină ultima ședință de Guvern fix în timp ce în Parlament se votează pentru înlocuitorul său.
Adrian Veștea caută voturi la AUR
Decizia lui Adrian Veștea de a merge la o întâlnire cu George Simion vine în condițiile în care devine tot mai clar că nu va reuși să strângă cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului, fără voturile de la AUR.
”Sunt un om al dialogului și al consensului.
Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion.
Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României.”, a anunțat Adrian Veștea.
George Simion îl cheamă pe Veștea la sediul AUR, dacă vrea voturile partidului său
Președintele AUR, George Simion, a declarat luni că partidul său nu susține Guvernul Veștea. Totuși, el l-a invitat pe Adrian Veștea la sediul AUR luni, până la ora 20.00. Este nevoie de reconciliere națională și, din câte am auzit de la posturile de televiziune, este nevoie de AUR, a spus Simion.
George Simion a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă că partidul său nu sprijină noul Guvern. Totuși, el l-a invitat pe Adrian Veștea la sediul AUR.
„Îl așteptăm pe domnul Veștea la sediul AUR până la ora 20.00”, a transmis Simion.
El a explicat de ce vrea să discute cu Veștea.
„Este nevoie de reconciliere națională și din câte am auzit de la posturile de televiziune este nevoie de AUR (…) Diseară dacă va exista un vot, cu un premier care nu a venit să ne consulte, nu va beneficia de votul AUR. (…) Consecințele acestei guvernări păguboase trebuie înlăturate, programul politic al acelei guvernări nu mai trebuie repetat”, a adăugat George Simion.
Președintele AUR a mai spus că parlamentarii săi au primit recomandarea să iasă din sală în momentul votului.
„În AUR nu sunt trădători (…) atitudinea noastră este de a ieși din sală”, a precizat Simion.
De asemenea, Simion i-a cerut lui Veștea să renunțe la mandat sau să amâne votul pentru săptămâna viitoare.
sursa: stiripesurse