Senatul a adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă de modificare a Codului penal prin care se redefineşte pornografia infantilă iar pedepsele se majorează sau se micşorează, în funcţie de gravitatea faptelor.împotrivă.
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane anunță adoptarea de către Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, a propunerii legislative de modificare și completare a art. 374 din Codul penal cu 78 voturi pentru, 5 abțineri și 31 voturi împotrivă.
Demersul reprezintă un pas esențial în consolidarea cadrului legal național pentru prevenirea și combaterea exploatării sexuale online a copiilor, fiind aliniat atât la standardele internaționale, cât și la evoluția accelerată a mediului digital.
Într-un mediu online aflat într-o evoluție extrem de rapidă și care favorizează inclusiv noi forme de exploatare a copiilor, această reformă legislativă aduce clarificări substanțiale în legislația penală, plasând explicit copilul în centrul protecției. Noua formă a art. 374 din Codul penal subliniază că aceste fapte nu privesc materiale în care regăsim „conținut” digital, ci forme reale de abuz sexual asupra minorilor, reflectate și perpetuate prin producerea, stocarea sau distribuirea de materiale ce conțin abuzuri asupra minorilor.
Principalele măsuri prevăzute de proiectul legislativ:
⁃ Se înlocuiește termenul de „pornografie infantilă” cu cel de „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”, pentru a reflecta corect natura faptelor incriminate – respectiv producerea, deținerea, distribuirea sau accesarea unor materiale care documentează abuzuri reale asupra minorilor. Schimbarea de terminologie subliniază că nu este vorba despre conținut obscen, ci despre dovezi ale unor infracțiuni grave, ale căror efecte se perpetuează prin stocarea și circulația acestor materiale, plasând copilul în centrul protecției penale.
⁃ Este consolidat modul în care aceste fapte sunt sancționate, introducând pedepse mai severe pentru formele grave de abuz, precum și o abordare proporțională pentru celelalte situații, astfel:
• producerea materialelor ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, cea mai gravă formă, este sancționată cu închisoare de la 5 la 12 ani;
• promovarea sau expunerea acestora se pedepsește cu închisoare de la 3 până la 10 ani;
• procurarea, deținerea, stocarea, distribuirea sau punerea la dispoziție de materiale este sancționată cu pedepse între 2 și 7 ani.
⁃ Sunt incriminate explicit faptele de grooming, inclusiv când făptuitorul este minor, iar răspunderea penală este întărită prin aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni.
⁃ Legea răspunde și noilor riscuri generate de evoluțiile tehnologice, introducând pentru prima dată referiri explicite la utilizarea inteligenței artificiale în generarea sau manipularea materialelor de abuz sexual asupra minorilor.
⁃ Sunt întărite mecanismele de confiscare și obligațiile de sesizare, precum și sancționarea consumului acestor materiale, pornind de la premisa că cererea alimentează fenomenul infracțional. Astfel, pedepsele cresc pentru accesarea materialelor de abuz sexual asupra copiilor de la 1–3 ani la 1–5 ani de închisoare, iar pentru participarea la spectacole ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor de la 1–5 ani la 2–7 ani.
Elementul central al modificărilor din Codul Penal
Un element central al acestor modificări legislative îl reprezintă echilibrul între protejarea copiilor și evitarea incriminării nejustificate a interacțiunilor consensuale între adolescenți apropiați ca vârstă, astfel încât legea să rămână fermă împotriva exploatării și proporțională în aplicare.
Adoptarea inițiativei are loc pe fondul creșterii numărului de cazuri de abuz asupra minorilor în mediul online și al diversificării metodelor de exploatare, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor emergente cum este inteligența artificială. Aceste evoluții evidențiază existența unor vulnerabilități persistente în protecția copiilor și necesitatea unui răspuns legislativ adaptat complexității fenomenului.
„Le mulțumesc colegilor senatori pentru că au înțeles importanța și urgența acestei inițiative legislative, esențiale pentru protejarea copiilor împotriva abuzurilor și exploatării. A privi un copil ca pe o marfă, ca pe un bun exploatabil pentru profit, este de neconceput. Modificările adoptate astăzi de Senat clarifică fără echivoc faptul că vorbim despre materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra copiilor și nu despre conținut online. În același timp, legea devine mai fermă acolo unde gravitatea faptelor o impune: producerea sau promovarea unor astfel de abuzuri nu pot fi tratate la fel ca alte forme mai puțin grave.
Obiectivul nostru nu este să sancționăm adolescența, ci să combatem exploatarea minorilor, să protejăm victimele și să oferim autorităților un cadru legislativ eficient, adaptat la realitățile tehnologice de astăzi pentru intervenții rapide și proporționale. Acest demers legislativ a fost construit în urma unui proces amplu de consultare cu instituțiile de resort, ceea ce îi conferă atât consistență, cât și aplicabilitate practică. Adoptarea proiectului în Senat reprezintă un pas important și sperăm la un răspuns la fel de bun și din partea colegilor deputați. Comisia își va continua eforturile de a îmbunătăți și moderniza cadrul legislativ, astfel încât autoritățile să dispună de instrumente mai eficiente în combaterea traficului de persoane”, a declarat Diana Tușa, președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane.
În procesul de elaborare, consultările extinse cu profesioniști din sistemul de justiție, aplicarea legii și protecția victimelor au evidențiat nevoia unor distincții clare între formele de abuz și interacțiunile firești între adolescenți, precum și necesitatea unei protecții sporite în fața fenomenului de grooming și a creșterii consumului de materiale care implică abuzuri sexuale asupra minorilor. Totodată, reforma contribuie la reducerea ambiguităților legislative și la creșterea eficienței urmăririi penale, într-un context marcat de un volum ridicat de cazuri și complexitate crescută.
Camera Deputaților, for decizional
Parcursul legislativ continuă prin transmiterea proiectului către Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională. După adoptarea finală de către Parlament, legea va fi înaintată Președintelui României pentru promulgare, urmând ca, ulterior publicării în Monitorul Oficial, noile prevederi să intre în vigoare. Legea adoptată de Senat poate fi consultată accesând linkul următor: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L294&an_cls=2026.