Nominalizarea lui Adrian Veștea în funcția de premier de către președintele Nicușor Dan a declanșat în ultimele 24 de ore o furtună de „urlete de disperare și furie” pe rețelele sociale. Evenimentul a scos la iveală un fenomen bizar și profund ipocrit: trecerea în turmă a celor mai vocali influenceri din mediul online de la o dragoste oarbă și necondiționată, la ură viscerală față de șeful statului.
Analizând la rece discursul public, devine evidentă prăpastia uriașă dintre realitatea politicii la nivel înalt și iluziile unor comentatori fără experiență instituțională.
Drama neîmpărtășită a formatorilor de opinie
O listă lungă de nume sonore care își arogă rolul de „traducători” ai politicii sofisticate de la Palatul Victoria sau Cotroceni — Oana Pellea, Cristian Tudor Popescu, Florin Negruțiu, Tudor Chirilă, Dana Hering, Lucian Mândruță, Andrei Caramitru, Eli Ruse, Oana Ghimofte, Mihai Morar, George Buhnici și Vlad Craioveanu — traversează astăzi un veritabil rollercoaster emoțional.
După ce ani de zile s-au îndrăgostit de imaginea „primarului-președinte”, acești lideri de opinie pozează acum în victime trădate. Reacțiile au atins cote de un dramatism absurd: în spațiul online, susținătorii de ieri își șterg pozele de pe Instagram în care apăreau alături de președinte și, metaforic sau nu, își îndepărtează „tatuajele de pe piept” dedicate acestuia. Motivele invocate în cor? Că șeful statului s-a dat cu PSD-ul, că a vrut să-l saboteze pe Ilie Bolojan, că ar încerca să îl protejeze pe Sorin Grindeanu sau, pur și simplu, că este un președinte „prea moale” și nu unul jucător.
Totuși, drama lor ascunde o realitate penibilă: nici măcar o secundă Nicușor Dan nu i-a băgat în seamă, nu i-a validat și nu le-a dat de înțeles vreodată că deciziile sale s-ar ghida după opiniile lor de pe internet.
Analfabetismul politic și complexul „microbistului”
Trecerea bruscă de la statutul de „apostoli” la cel de critici feroce spune multe despre ținuta lor morală și despre incapacitatea de a înțelege politica mare. Atitudinea acestor formatori de opinie este comparabilă cu cea a microbiștilor de canapea: degeaba te uiți la meci din sufragerie și ai impresia că ai fi marcat dintr-o poziție din care Messi sau Ronaldo au ratat.
În esență, asităm la reacțiile unor oameni fără nicio realizare socială consistentă — persoane care au reușit, cel mult, să influențeze doar propria viață și pe cea a familiilor lor. Refuzând să accepte că nu înțeleg mecanismele complexe ale negocierilor de stat și tertipurile prin care poți obține ceea ce îți dorești (dar nu fix în modul în care îți dorești), aceștia aleg să amplifice un discurs al urii și al disensiunii, acuzându-i întotdeauna pe alții că greșesc, și niciodată pe ei înșiși.
În timp ce bula influencerilor se lamentează superficial pe Facebook și YouTube, realitatea din spatele nominalizării lui Adrian Veștea ar putea fi mult mai interesantă. Nicușor Dan este un președinte jucător. Aceasta este o realitate a jocurilor de putere pe care influencerii, prea ocupați să-și șteargă postările de pe internet și să-și gestioneze propriile dezamăgiri, nu au capacitatea să o înțeleagă.
sursa:60m