• Sat. Jun 6th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Mesaje de susținere pentru România din partea NATO, UE și a Franței, după explozia unei drone marine ucrainene în Portul Constanța. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, spune că “responsabilitatea finală pentru ceea ce s-a întâmplat revine Rusiei”.

Jun 6, 2026

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a scris un mesaj în limba română pe pagina sa de X, în care și-a manifestat solidaritate cu România și a atras atenția că războiul Rusiei devine din ce în ce mai mult o amenințare directă pentru țările de la granița estică a Uniunii Europene.

Kaja Kallas, Înalta Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, a transmis că “explozia dronei din portul Constanța arată că războiul Rusiei se extinde din ce în ce mai mult pe teritoriul UE”. A adăugat că a discutat cu ministra română de Externe și că UE rămâne solidară cu România. De asemenea, a mai scris că responsabilitatea finală pentru ceea ce se întâmplă îi revine Rusiei.

Antonio Costa, președintele Consiliului European, și-a manifestat, de asemenea, solidaritatea și a atras atenția că acesta este al treilea incident semnificativ de securitate din România din ultimele săptămâni. Ca și ceilalți doi oficiali europeni, a spus că situația este urmarea agresiunii Rusiei, a condamnat acțiunile Moscovei și a manifestat sprijinul neclintit al UE față de statele membre.

Un oficial NATO a declarat, citat de France24, că alianța a fost informată de România despre incident, că monitorizează situația și că se coordonează îndeaproape cu autoritățile române.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a fost întrebat dacă Franța ar putea suplimenta numărul forțelor de pe teritoriul românesc. A răspuns că o astfel de decizie va fi luată în funcție de modul în care situația va evolua.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *