Un număr de 33 de întreprinderi publice de la nivel central au fost identificate cu risc ridicat de guvernanţă, cele mai multe de la Ministerele Economiei, Finanţelor şi Energiei, dintre acestea 20 cu risc imediat, se arată într-o informare prezentată vineri în şedinţa de guvern, informează Agerpres.
Întreprinderile de stat, risc de guvernanță
Potrivit unui comunicat al Executivului, informarea privind situaţia întreprinderilor publice încadrate în categoria celor cu risc ridicat de guvernanţă a fost întocmită “în vederea analizării aspectelor relevante privind conformitatea cu principiile de guvernanţă corporativă”.
“Guvernul a luat act de nota de informare privind situaţia întreprinderilor publice încadrate în categoria celor cu risc ridicat de guvernanţă, în contextul expirării termenelor de prelungire a mandatelor provizorii ale administratorilor şi directorilor din cadrul întreprinderilor publice, respectiv data de 31 martie 2026 pentru administratori şi data de 31 mai 2026 pentru directori, în cazul întreprinderilor publice aflate în proceduri de selecţie nefinalizate”, precizează sursa citată.
Executivul menţionează că principalele cauze identificate sunt, pe de o parte, expirarea duratei maxime a mandatelor provizorii ale administratorilor şi directorilor întreprinderilor publice, stabilită la 12 luni potrivit OUG nr. 109/2011 şi prelungită, prin OUG nr. 69/2025, până la 31 martie 2026 pentru administratori şi 31 mai 2026 pentru directori, iar, pe de altă parte, întârzierea finalizării procedurilor de selecţie, în pofida declanşării acestora.