• Wed. Jun 3rd, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Danemarca. Premierul Mette Frederiksen și-a asigurat un nou mandat. După două luni de la alegeri, anunță că a ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare de centru-stânga.

Jun 3, 2026

Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen a anunţat  că a format o coaliţie guvernamentală de centru-stânga, pe care o va conduce. După mai mult de două luni de negocieri, timp în care social-democrații și liberalii de dreapta au încercat fiecare să formeze un nou guvern, Frederiksen, în vârstă de 48 de ani, a obținut sprijinul necesar din partea partidelor din parlament.

Acordul de formare a unui guvern minoritar îi oferă lui Mette Frederiksen un al treilea mandat consecutiv de prim-ministru și pune capăt incertitudinilor de după alegerile din martie, în care 12 partide au câștigat locuri în parlamentul danez.

Am fost să-l văd pe Majestatea Sa Regele și am anunțat că se poate forma un guvern după lungi negocieri. Este o platformă guvernamentală pentru oamenii care se află în Danemarca și pentru generațiile viitoare, precum și pentru animale”, a declarat Frederiksen, care a precizată că programul de guvernare și lista de miniștri vor fi publicate marți.

Lista imediată de sarcini a guvernului include discuții diplomatice privind Groenlanda, pe care Donald Trump a amenințat că o va anexa, și o creștere rapidă a forțelor armate daneze, pe măsură ce securitatea din Europa se deteriorează în contextul războiului Rusiei din Ucraina.

În luna martie, Mette Frederiksen a convocat alegeri parlamentare, cu câteva luni înainte de termenul-limită, mizând pe creștere a popularității, după ce s-a opus amenințărilor lui Donald Trump de a prelua Groenlanda și a mobilizat liderii europeni.

sursa:biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *