• Tue. Apr 21st, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Primarul Toma, singurul fan Bolojan din PSD, merge împotriva curentului: ‘Multe neadevăruri’

Apr 21, 2026

PSD a decis să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan, după un vot online la care 97,7% dintre membri partidului s-au pronunțat în favoarea măsurii, iar 2,3% împotrivă. Primarul Buzăului, Constantin Toma, este unul dintre cei care merge împotriva curentului din propriul partid.

Primarul susține că în cadrul dezbaterilor din PSD s-au spus mai multe neadevăruri. De asemenea, spune că mulți membri se tem să-i contrazică pe liderii partidului.

Constantin Toma îl susține pe Bolojan

Constantin Toma a votat pentru menținerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan.

„Mă simt foarte bine şi mă simt în acelaşi timp rău, pentru că am mai intrat într-o criză politică care va aduce suferinţă pentru toţi românii, indiferent de tot ceea ce s-a motivat”, a declarat Constantin Toma, la emisiunea România Politică de la Prima News.

Își atacă partidul

Primarul mai spune că în cadrul şedinţei PSD au fost făcute numeroase afirmaţii care nu sunt adevărate şi a criticat direcţia în care a ajuns partidul.

„S-au spus foarte multe neadevăruri la această conferinţă, congres, ce-o fi fost. Să ne înţelegem, Partidul Social-Democrat, din păcate, a fost mai mult în opoziţie decât la putere, pentru că a criticat orice decizie, chiar dacă se înţeleseseră în coaliţie”, a spus primarul Buzăului.

Toma a dezvăluit că a discutat cu mai mulți primari de comune care sunt nemulțumiți de cum merg lucrurile în PSD.

„Am vorbit cu primari de comune care mi-au spus că nu le convine că se ştie la partid IP-ul şi ştiu cum votează”, a spus Toma.
sursa:60m

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *