• Mon. Apr 20th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Racheta reutilizabilă “New Glenn” a Blue Origin a revenit cu succes înapoi pe Pământ, după un zbor de zece minute pentru plasarea unui satelit pe orbita joasă. Satelitul nu a ajuns în poziția dorită, astfel că va fi scos de pe orbită.

Apr 20, 2026

“New Glenn” a fost lansată cu succes în jurul orei locale 7:25 (ora 14:25 a României), de la baza spațială Cape Canaveral din Florida. Deși boosterul reutilizabil al rachetei, “Never Tell Me the Odds”, a revenit cu succes zece minute mai târziu, misiunea nu a fost pe deplin reușită. Satelitul “BlueBird 7“, aparținând companiei AST SpaceMobile, a fost plasat pe o orbită mai joasă decât cea planificată, astfel că “nu va putea susține operațiunile cu tehnologia de propulsie de la bord”, a transmis AST.

“BlueBird 7“ face parte dintr-un proiect amplu de creare a unei rețele globale de internet prin satelit, similară cu sistemul Starlink dezvoltat de SpaceX sau cu Leo al Amazon. Misiunea de duminică – a treia pentru New Glenn – a fost esențială pentru a demonstra că racheta de transport greu, cu înălțimea echivalentă a 29 de etaje, dispune de o capacitate fiabilă de reutilizare a elementului de propulsie și poate concura cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX (deținută de Elon Musk). De altfel, Blue Origin a transmis, în noiembrie, că va construi New Glenn 9×4 – o variantă mai mare și mai puternică.

După o serie de amânări în această lună, misiunea a avut loc pe fondul intensificării activității în sectorul spațial, inclusiv zborul lunar de succes al NASA, Artemis II.
Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *