• Fri. May 29th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Irlanda. Un bărbat a fost arestat, după ce a pătruns în zona restricționată a unui aeroport din sud-vest, unde a avariat un avion american C-130 Hercules. Acesta a fost surprins urcându-se pe aripa aeronavei și lovindu-i fuselajul cu ceea ce pare a fi un topor, înainte de a fi arestat.

Apr 12, 2026

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost arestat sâmbătă dimineață, după ce a pătruns într-o zonă neautorizată a aeroportului Shannon, din comitatul Clare (sud-vestul Irlandei), unde a avariat un avion de transport de fabricație americană Lockheed C-130 Hercules.

 

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul a urcat pe aripa aeronavei și a lovit fuselajul cu ceea ce pare a fi un topor, după cum se poate observa și în clipurile de pe rețelele de socializare. Autoritățile au intervenit rapid, utilizând scări mobile pentru a ajunge la suspect, pentru a-l putea imobiliza și apoi a-l aresta. În cadrul operațiunii, au fost mobilizați atât polițiști înarmați, cât  și unități speciale.

Operațiunile aeroportului au fost suspendate temporar, în urma incidentului. Două zboruri au înregistrat întârzieri, iar un alt avion a fost nevoit să aștepte în aer până la clarificarea situației.

În ultimul an, au existat mai multor breșe de securitate raportate în cadrul aceluiași aeroport, inclusiv cazuri în care persoane sau vehicule au reușit să pătrundă ilegal în zone restricționate, provocând îngrijorări legate de securitatea infrastructurii.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *