• Sun. Jul 5th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Afganistanul și Pakistanul poartă astăzi negocieri de pace la Doha, după ce cele două state au convenit prelungirea încetării focului în urma confruntărilor violente de la graniţă.

Oct 18, 2025

“Ministrul Apărării, Khawaja Asif, și șeful serviciilor secrete, generalul Asim Malik, se vor îndrepta astăzi spre Doha pentru discuții cu talibanii afgani”, a anunțat televiziunea de stat pakistaneză.

Un oficial al guvernului talibanilor afgani a confirmat, de asemenea, că discuțiile vor avea loc, potrivit France 24. “O delegație de nivel înalt din Emiratul Islamic, condusă de ministrul Apărării, Mohammed Yaqub, a plecat astăzi spre Doha”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului talibanilor afgani, Zabihullah Mujahid, pe platforma X.

Anterior, un armistițiu de 48 de ore a pus capăt unei săptămâni de confruntări sângeroase la frontieră, care au provocat moartea a zeci de soldați și civili de ambele părți. Vineri seara, Afganistanul a acuzat Pakistanul că a încălcat armistițiul, cu efecte mortale. Zece civili au fost uciși și alți 12 răniți în atacuri, a declarat pentru AFP un oficial al spitalului provincial, sub condiția anonimatului.

“Pakistanul a încălcat armistițiul și a bombardat trei locații din provincia Paktika. Afganistanul va riposta”, a declarat pentru AFP un înalt oficial taliban, sub condiția anonimatului.

În Pakistan, un înalt oficial din domeniul securității a declarat pentru AFP că forțele armate au “efectuat atacuri aeriene de precizie” în zonele de frontieră cu Afganistanul, vizând gruparea Hafiz Gul Bahadur, o facțiune locală legată de Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP) – talibanii pakistanezi.

Violențele transfrontaliere s-au intensificat dramatic începând de sâmbăta trecută, la câteva zile după ce capitala afgană Kabul a fost vizată de explozii, chiar în momentul în care ministrul de externe al talibanilor a început o vizită în India, rival al Pakistanului. Talibanii au lansat apoi o ofensivă de-a lungul unor porțiuni ale frontierei sale sudice cu Pakistanul, determinând Islamabadul (capitala Pakistanului) să reacționeze puternic.

Când armistițiul a început miercuri la 16:00 (ora României), Islamabadul a declarat că acesta va dura 48 de ore, însă Kabulul a afirmat că încetarea focului va rămâne în vigoare până când Pakistanul o va încălca.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *