• Fri. Jun 5th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Cod Portocaliu de vijelii în județele Vâlcea, Olt, Argeș și Teleorman, valabil în intervalul orar 14-21. Viteza vântului va atinge 90 km/h, se va înregistra grindină, iar cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp. Mare parte din Oltenia și Muntenia, dar și sudul Transilvaniei, se află sub Cod Galben.

Aug 18, 2025

Meteorologii au emis Cod Portocaliu de vijelii, valabil de la ora 14 până la 21, pentru județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, precum și zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița și Prahova. Vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70-90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni (3 – 5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

De asemenea, este valabil până la ora 23 și un Cod Galben de furtuni în cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul și centrul Munteniei și sudul Transilvaniei.Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-70 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei și în Bărăgan vor fi intensificări ale vântului cu rafale, în general, de 40-50 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *