• Thu. Aug 7th, 2025

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

‘Vezi, Nicule, ți-am zis să-l termini!’ – Replica ‘tovarășei’ către Nicolae Ceaușescu după ce a aflat că Ion Iliescu a preluat puterea

Aug 6, 2025

Pe 22 decembrie 1989, în timp ce regimul Ceaușescu se prăbușea, soții Nicolae și Elena Ceaușescu erau în plină fugă disperată, încercând să scape de furia mulțimii. După ce elicopterul prezidențial a decolat de pe acoperișul Comitetului Central la ora 12:09, cei doi au făcut mai multe opriri forțate, în final ajungând în arestul miliției din Târgoviște.

În timpul captivității, Ceaușeștii au încercat să afle cine a preluat conducerea țării. Potrivit mărturiei fostului milițian Ion Enache, când a auzit numele lui Ion Iliescu, Elena Ceaușescu a reacționat dur:

„Vezi, Nicule, ți-am zis să-l termini la timpul respectiv, nu m-ai crezut.”

În acele ore, țara era paralizată de o psihoză generalizată privind așa-zișii „teroriști” și de luptele armate din stradă. Numărul morților ajunsese la aproape o mie, iar conducerea provizorie, formată în jurul Frontului Salvării Naționale, căuta o soluție rapidă pentru a opri vărsarea de sânge.

Pe 24 decembrie 1989, la Ministerul Apărării Naționale, Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, Petre Roman, Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu au decis executarea în regim de urgență a cuplului dictatorial.

Fostul procuror militar Dan Voinea își amintește: „Se luase o hotărâre cu privire la eliminarea fizică a soților Ceaușescu la MApN, între Ion Iliescu, generalul Stănculescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu.”, potrivit PRO TV.

Pe 25 decembrie 1989, procesul s-a desfășurat în unitatea militară din Târgoviște. Gelu Voican Voiculescu recunoaște caracterul excepțional al procedurii: „Tribunalul care i-a condamnat se numea tribunal militar excepțional. Și asta spune totul. Sigur, procesul a avut mari defecte, pentru că cei care judecau, și avocații și toți, erau în același timp membrii unei instanțe, dar și victimele lui Ceaușescu.”

Soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte pentru genocid și crimă împotriva umanității. Plutonul de execuție a fost format din trei parașutiști de la Boteni. Dorin Cârlan, unul dintre ei, povestește: „Nu aveam curaj. Nimeni. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a zis: ‘Legați-i, luați-i și la zid cu ei!’. Întâi pe el și pe urmă pe ea.”

Execuția a avut loc la ora 14:50, iar imaginile au fost difuzate la Televiziunea Română puțin înainte de miezul nopții, încheind oficial epoca Ceaușescu — dar și confirmând că Ion Iliescu devenise noul lider al României.
sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *