• Mon. Apr 27th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Ucraina. Parlamentul a adoptat, fără niciun vot împotrivă, proiectul de lege pentru restabilirea independenței a două agenții-cheie în lupta cu corupție. Votul, după mai multe zile de proteste la Kiev și după critici din partea statelor aliate.

Jul 31, 2025

Parlamentarii ucraineni au dat 331 de voturi “pentru” și niciunul “împotrivă” inițiativei legislative prezentate săptămâna trecută de Volodimir Zelenski, pe fondul protestului de la Kiev și din alte mari orașe ucrainene. Potrivit presei ucrainene, votul a fost primul transmis în direct, din februarie 2022.

Acest proiect de lege abrogă prevederile unei inițiative votate chiar săptămâna trecută, prin care autoritatea procurorului general (numit politic) asupra Biroului Național Anticorupție (NABU) și a Procuraturii Specializate Anticorupție era extinsă. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgată de președinte.

Inițiativa de săptămâna trecută a provocat demonstrații în toată țara și a atras critici din partea partenerilor internaționali ai Ucrainei, întrucât afectează negocierile de aderare la UE.

Zelenski motiva atunci că parchetele nu erau suficient de eficiente și că aveau agenți ruși infiltrați. Totuși, după zile de proteste în marile orașe și după critici din partea Comisiei Europene și a unora dintre statele membre ale UE, Zelenski a declarat că a ascultat vocea poporului și a prezentat, astfel, proiectul de lege votat acum.

Potrivit Politico, NABU a formulat acuzații pentru fapte de corupție în cazul a 31 dintre actualii parlamentari și alți 42 din legislatura anterioară.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *