Călin Georgescu reaprinde speranța în România. Anunțul pe care toți susținătorii îl așteptau: Pe 1 august, vom fi acolo!
Jul 30, 2025
Călin Georgescu, liderul suveraniștilor, a reaprins spiritele pe scena politică, lansând acuzații fără precedent la adresa puterii de la București imediat după convocarea sa la Poliție, pe fondul scandalului care a forțat plecarea vicepremierului Dragoș Anastasiu. Susținut de zeci de simpatizanți la IPJ Ilfov, Georgescu a acuzat instaurarea „pseudoculturii” la vârful statului, a denunțat public distrugerea educației și a cerut mobilizare națională pe 1 august, în sprijinul victimelor inundațiilor din Suceava. Liderul suveranist avertizează că, în lipsa unei reforme morale și a unei solidarități reale, România își compromite viitorul.
Călin Georgescu, liderul suveraniștilor și una dintre cele mai controversate figuri ale scenei politice actuale, a fost convocat miercuri dimineață la sediul Poliției, în cadrul măsurilor de control judiciar care i-au fost impuse în urmă cu aproape șase luni. Apariția sa vine pe fondul scandalului de la vârful Executivului, marcat recent de demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu.
După aproape două ore de audieri, Georgescu a ieșit din sediul IPJ Ilfov și a transmis primul mesaj public de la izbucnirea crizei politice din Guvern. Susținut de zeci de simpatizanți care l-au întâmpinat cu flori, icoane și cărți, Georgescu a făcut acuzații dure la adresa clasei politice și a sistemului de educație.
„În România se vede că nu se mai fură cu sacul, se fură cu legea. E o țară unde le este permis orice celor necinstiți. Puterea nelegitimă astăzi instalată, bazată pe hoție și fals, a instalat la conducerea țării pseudocultura.
Analfabeții nu pot învăța pe alții alfabetul. Asta este cert, este imposibil. Cea mai mare bogăție a țării este dată de oameni și de educație”, a declarat Georgescu, subliniind că actuala clasă politică a instituit „pseudocultura” la vârful țării.
Criticile sale au vizat direct și sistemul de educație:
„Așa cum se vede în învățământ, la pensionari și nu numai, în cultură, sunt probleme grave. Așa-zisa eficientizare a învățământului umilește zeci de mii de profesori care sunt prezentați ca un fel de furaj pentru profit.”
De pe treptele IPJ Ilfov, Georgescu a transmis un mesaj fără echivoc conducerii:
„Le spun acestor pseudoculți de la conducerea țării că școala nu este un SRL, învățământul nu e o afacere, ci o garanție pentru regenerarea intelectuală a țării. Ea nu se află în parametrii contabili ai hoției bugetare. Pe actuala condiție, noi ne furăm viitorul distrugând educația. Cultura este distrusă sistematic.”
Tot miercuri, Călin Georgescu a lansat un apel public către întreaga națiune, cerând mobilizare și solidaritate în fața tragediilor recente, cu referire directă la inundațiile devastatoare din județul Suceava, unde trei persoane au decedat, 40 de case au fost distruse, iar peste 2.500 de oameni au fost afectați.
„Înainte de a face reformă economică, e nevoie de reformă morală în țară. Și, pentru că e vorba de reformă morală, foarte puține lucruri s-au întâmplat la dezastrul din județul Suceava, unde sunt deja 3 morți, 40 de case distruse, peste 2.500 de oameni afectați.
Fac un apel la întreaga națiune română ca pe 1 august – mobilizare generală, să fim acolo, să ne ajutăm frați pentru frați și români pentru români. Voi fi acolo personal vineri dimineață, la Broșteni. Nu se poate să lăsăm la necaz, acolo se vede credința adevărată, oameni lăsați de izbeliște”, a punctat liderul suveranist.
Potrivit unor surse apropiate, liderul AUR George Simion intenționează la rândul său să meargă în zona afectată pentru a susține eforturile de ajutorare, deși acesta nu a confirmat oficial prezența.
Rămâne de văzut dacă apelul lansat de Georgescu va produce mobilizarea dorită, într-un context politic și social marcat de tensiuni, nemulțumiri și neîncredere în actuala conducere.
CanCanDB.ro își finanțează întregul conținut jurnalistic exclusiv prin publicitate. Partenerii noștri folosesc tehnologii precum cookie-urile de pe website-ul nostru pentru a personaliza reclamele pentru tine. În felul ăsta, tu vezi reclame mai relevante. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să folosim aceste tehnologii în continuare pe site.
Îți mulțumim pentru acest accept și îți reamintim că îți poți schimba oricând opțiunea printr-o simplă revenire pe site!
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.