Şeful Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Sectorului 3, Iancu Robert Marian, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Ar fi cumpărat terenuri în apropierea Capitalei şi le-a pus la dispoziţia asociaţilor pentru proiecte imobiliare.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului IANCU ROBERT MARIAN, comisarul-şef de poliţie, cu funcţia de Şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei sectorului 3 (SICE3), pentru comiterea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, una în formă simplă, iar alta în formă continuată (7 acte materiale)”, anunţă, marţi, DNA.
Sursa citată a precizat că, în perioada 2015-2024, în incompatibilitate cu funcţia de ofiţer de poliţie, ar fi efectuat operaţiuni financiare comerciale în legătură cu dezvoltări imobiliare prin care a obţinut profituri totalizând 883.716 euro.
”Inculpatul ofiţer de poliţie ar fi investit în terenuri cu potenţial din proximitatea municipiului Bucureşti pe care le identifica şi le alegea împreună cu asociaţii săi, dezvoltatori imobiliari, le cumpăra după negocieri şi le punea imediat la dispoziţia asociaţilor pentru ca aceştia să construiască locuinţele din proiectele imobiliare. Inculpatul îşi securiza profitul prin contracte de vânzare a terenurilor la preţuri substanţial mai mari (care includeau partea sa din profitul realizat de asociaţi din vânzarea locuinţelor construite), dar al căror termen de plată era foarte lung, atipic pentru o vânzare cu transmiterea imediată către cumpărător a imobilului înstrăinat”, a transmis DNA.
În vederea confiscării speciale a sumei de 883.716 euro, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpatului şi asupra unor sume de bani datorate inculpatului.
Dosarul a fost transmis la Tribunalul Bucureşti.
sursa:stiripesurse