Renault va reduce cu 15%-20% posturile de ingineri la nivel mondial, în următorii doi ani. Vor fi desființate 2.400 de posturi, inclusiv din România.
Anunțul a fost făcut de către o purtătoare de cuvânt a producătorului francez de autoturisme. Renault are între 11 mii și 12 mii de ingineri și un total de 100…
Un petrolier chinez a tranzitat Strâmtoarea Hormuz, posibil pentru a testa eficiența blocadei americane, și ulterior a făcut cale întoarsă. Bloomberg a aflat că Iranul ia în calcul să evite astfel de teste cel puțin pentru câteva zile, pentru a evita o escaladare cu americanii și pentru a menține deschisă calea negocierilor de pace.
Potrivit unor oficiali de la Teheran, citați sub protecția anonimatului, această măsură ar avea rolul de a preveni incidente într-un moment diplomatic sensibil, în care SUA și Iran încearcă să…
China. Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la garajul unui parc industrial al companiei BYD din sud-est. În zonă erau staționate vehicule electrice de test și mașini scoase din uz. Focul a fost stins și nu există victime.
Incendiul a pornit în garajul unui parc industrial al BYD din Shenzhen (sud-estul Chinei), destinat parcării vehiculelor destinate testării și a celor scoase din uz. În clipurile de pe rețelele…
FMI avertizează că economia globală ar putea intra în recesiune, în acest an, cu o creștere de sub 2%, dacă conflictul din Orientul Mijlociu persistă și dacă prețurile la energie rămân ridicate. Dintre statele G7, Marea Britanie se va confrunta cu cel mai puternic impact.
În cadrul celui mai recent raport al său – “World Economic Outlook” – Fondul Monetar Internațional (FMI) avertizează că, în cel mai pesimist scenariu, creșterea globală ar putea scădea sub…
Cotațiile petrolului au scăzut pe fondul semnelor că negocierile dintre SUA și Iran ar putea fi reluate. Totuși, AIE avertizează că producția de țiței a înregistrat în martie o scădere record de peste 10 milioane de barili de petrol pe zi din cauza războiului.
Prețurile petrolului au scăzut marți pe piețele asiatice, pe fondul atenuării îngrijorărilor legate de riscurile de aprovizionare generate de blocada impusă de SUA asupra Strâmtorii Hormuz, în urma informațiilor privind…
Comisia Europeană transmite că în prezent nu există riscul penuriei de kerosen, dar că nu exclude această posibilitate “în viitorul apropiat”. Reacția, după ce marile companii aeriene europene au solicitat măsuri de urgență pe fondul scumpirilor și al perturbării lanțurilor de aprovizionare.
UPDATE, ora 15:40: Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat: “În prezent nu există dovezi ale unei penurii de combustibil în Uniunea Europeană, dar ar putea apărea probleme…
Raport Erste. România este cea mai expusă țară din Europa Centrală și de Est la consecințele războiului din Orientul Mijlociu. Într-un scenariu pesimist, de escaladare a conflictului sau de prelungire a blocajului în Hormuz, România se află în risc de recesiune. Prognoza de creștere economică pentru acest an a fost revizuită în scădere, de la 1% la doar 0,3%.
Proiecțiile Erste sugerează că România este cea mai vulnerabilă din Europa Centrală și de Est, în contextul internațional tensionat declanșat de blocajul din Strâmtoarea Hormuz și al măsurilor pentru reducerea…
Soția prim-ministrului Spaniei a fost pusă sub acuzare pentru folosirea poziției pentru a obține beneficii personale, inclusiv un post la o universitate din Madrid. Atât ea, cât și premierul resping orice acuzație.
Begoña Gómez, soția lui Pedro Sanchez, a fost pusă oficial sub acuzare, în urma unei anchete începute în 2024. În centrul anchetei este înființarea unei catedre la Universitatea Complutense din…
Turcia. Atac armat la un liceu din sud-estul țării. Din primele informații, cel puțin 16 persoane au fost rănite. Atacatorul de 19 ani, un fost elev al liceului, s-a sinucis în momentul în care a fost încercuit de poliție. Motivația atacului nu este cunoscută.
Un tânăr de 19 ani a deschis focul în incinta unei școli din Siverek, din provincia Sanliurfa, atac în urma căruia cel puțin 16 persoane, elevi și profesori, au fost…
SPEED – ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE
În perioada 13-19 aprilie a.c., în conformitate cu calendarul ROADPOL aferent anului 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară acțiunea *SPEED*. Această acțiune are drept scop…