Microsoft și OpenAI au ajuns marți la un nou acord care permite producătorului ChatGPT să se reorganizeze sub forma “public benefit corporation” (PBC), o structură ce îmbină scopul de a face profit cu obiective sociale. Acest lucru înseamnă că OpenAI nu mai este o structură non-profit și deschide calea listării companiei la bursă, deși nu este clar dacă acest lucru se va și întâmpla. OpenAI a fost înființată în urmă cu aproape zece ani de Sam Altman, Elon Musk și alții, cu misiunea de a dezvolta în siguranță inteligența artificială generală (AGI), în beneficiul umanității.
OpenAI a anunțat că procesul de recapitalizare a fost finalizat, compania non-profit care o controlează fiind redenumită OpenAI Foundation. Aceasta deține o participație de 26% în entitatea cu scop public, în timp ce angajații și foștii investitori dețin împreună 47%. Valoarea participației fundației este estimată la 130 de miliarde de dolari.
În urma tranzacției, Microsoft va deține o participație de aproximativ 27% în OpenAI Group PBC, evaluată la circa 135 de miliarde de dolari, consolidându-și astfel poziția ca principal investitor al OpenAI. În total, compania producătoare a ChatGPT va fi evaluată la 500 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari evaluări din istoria industriei tehnologice. Microsoft, care a investit 14 miliarde de dolari în OpenAI începând din 2019, a anunțat totodată un nou acord prin care OpenAI va cumpăra servicii Azure în valoare de 250 de miliarde de dolari. În schimb, gigantul american nu va mai avea dreptul prioritar de a furniza servicii de cloud companiei de AI, așa cum prevedea acordul anterior.
Noua înțelegere extinde până în 2032 drepturile de proprietate intelectuală ale Microsoft asupra produselor și modelelor OpenAI, chiar și în cazul în care un organism independent confirmă că OpenAI a atins nivelul de “inteligență artificială generală” (AGI) — un sistem capabil să egaleze sau să depășească inteligența umană.
În același timp, Microsoft a precizat că nu va deține drepturi asupra hardware-ului produs de OpenAI, după ce compania de inteligență artificială a achiziționat în martie startup-ul io Products, fondat de fostul designer-șef al Apple, Jony Ive, într-o tranzacție de 6,5 miliarde de dolari. După anunțul de marți, acțiunile Microsoft au crescut cu 4%, investitorii considerând că noua structură oferă claritate și stabilitate pe termen lung în relația dintre cele două companii.
Încă de anul trecut, s-a aflat că Sam Altman voia să scoată OpenAI de sub controlul boardului care asigură că scopul inteligenței artificiale dezvoltate rămâne unul benefic pentru omenire. Planul lui Altman era ca boardul non-profit să nu mai controleze compania, ci să aibă un rol redus, care să urmărească obiective filantropice.
sursa: biziday
