Deputatul PSD, Adrian Câciu, a comentat, pe B1 TV, declaraţia şefei CSM privind pensia „mică” de 11.000 lei. „Dacă tăcea, făcea mai bine întregului sistem”, a spus parlamentarul.
Câciu a subliniat necesitatea reformării pensiilor de serviciu pentru magistrați, menționând că, în contextul actual, pensiile sunt subiectul unei discrepanțe semnificative. El a explicat că reforma trebuie finalizată până la data limită de 20 noiembrie, ca parte dintr-o legătură mai largă cu bugetele locale.
“Dacă tăcea, făcea mai bine întregului sistem, din punctul meu de vedere, și eu înțeleg. A început să argumenteze, mai rău s-a afundat, adică mai penibilă a devenit toată explicația. Acum, această abordare, această reformă a pensiilor magistraților, hai să înțelegem. Ea a fost făcut o dată.
Acum trebuie curentată puțin și Curtea Constituțională, pentru că există o lege a pensiilor de serviciu aprobată în 2023. Era să luăm și banii din PNRR pe ea. În decembrie 2024, după ce s-a văzut că nu se mai deține controlul, poate, al puterii, s-au anulat alegerile. Subit, Curtea Constituțională care declarase deja o dată acea lege constituțională, o declară neconstituțională”, a precizat Câciu.
Câciu critică modul în care sunt calculate pensiile speciale, considerând că acestea nu reflectă principiile echității fiscale
„În această situație ne aduce cu spatele la zid și trebuie să facem din nou această lege a reformei pensiilor de serviciu ale magistraților până în 20 noiembrie, ca să luăm banii din PNRR. Știu magistrații lucrul ăsta și sunt de acord mulți cu multe din problemele sau chestiunile pe care le-a spus domnul Bolojan.
Pe de altă parte, și un proiect de lege depus de actuala coaliție, lider PNL era domnul Predoiu, că domnul Bolojan era președinte interimar al României, este în Senat, se poate aproba oricând.
Acum, începe această dezbatere cât să fie pensia. Măi oameni buni, nu este despre asta. Este clar că pensiile voastre sunt într-o discrepanță totală și cu logica elementară a unei construiri de venit în orice țară din lumea asta, adică se raportează la un venit brut, un venit de înlocuire care este undeva aproape 100% sau 80 % dintr-un venit brut, care, ce să vezi, dacă îl faci net, scazi din el deja 42 %, dacă discutăm numai de taxele angajatului, că da, suntem într-o țară în care avem o impozitare a muncii ridicată. Și atunci automat ajungi să ai o pensie mai mare decât venitul pe care îl aveai atunci când erai în activitate, pe de o parte”, a mai adăugat deputatul PSD.
Ce sfat are Câciu pentru magistrați
„Pe de altă parte, și cu siguranță, lucrul ăsta se va rezolva prin această lege și dacă vor, și dacă nu vor. Dar alți oameni nu iau pensie înainte de 60 de ani, chiar dacă nu mai lucrează. Sunteți de acord cu mine? În privat, chiar și bugetarii, dacă vor să nu mai lucreze de mâine, pot să nu mai lucreze, dar pensia o vor încasa, ce să vezi, la 65 de ani.
Această categorie socioprofesională încasează pensia de a 2-a zi. Deci, haideți să ne înțelegem și la această altă discrepanță, care este față de celelalte categorii socioprofesionale.
Adică trebuie să te uiți în toate lucrurile astea și sunt și alte categorii care au interdicții. Nu e singura categorie. A, nu-ți place? Du-te în privat și lucrează, dacă nu îți place și ai interdicții”, a mai precizat Câciu.
sursa: stiripesurse.ro