Grupuri armate au atacat personalul forţelor de securitate internă din Siria în Suwayda şi au tras cu obuze asupra mai multor sate din provincia sudică afectată de violenţe, a anunţat duminică televiziunea de stat Ekhbariya, citată de Reuters. Atacul s-a soldat cu cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi.
Televiziunea siriană citează o sursă din domeniul securităţii care afirmă că grupurile armate au încălcat acordul de încetare a focului încheiat în regiunea cu populaţie majoritar druză, unde luptele între facţiuni au provocat moartea a sute de persoane luna trecută, potrivit news.ro.
Violenţele din Suwayda au izbucnit pe 13 iulie între luptători ai triburilor beduine şi facţiuni druze. Forţele guvernamentale au fost trimise pentru a potoli luptele, dar vărsarea de sânge s-a agravat, iar Israelul a lansat atacuri asupra trupelor siriene în numele druzilor.
Druzii sunt o ramură minoritară a islamului, cu adepţi în Siria, Liban şi Israel. Provincia Suwayda este predominant druză, dar găzduieşte şi triburi sunnite, iar comunităţile au tensiuni de lungă durată din cauza terenurilor şi a altor resurse.
Un armistiţiu negociat de SUA a pus capăt luptelor care au făcut ravagii în oraşul Suwayda şi în localităţile din jur timp de aproape o săptămână. Siria a declarat că va investiga ciocnirile şi a înfiinţat o comisie pentru a ancheta atacurile.
Vărsarea de sânge de la Suwayda de luna trecută a reprezentat un test important pentru preşedintele interimar Ahmed al-Sharaa, după valul de violenţe sectare din martie, în care au murit sute de cetăţeni alawiţi în regiunea de coastă.
sursa: stiripesurse.ro