• Sun. Aug 3rd, 2025

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

România, între foc și ape: Cod galben de viituri și caniculă în același timp

Aug 3, 2025

Pericol de viituri în vestul și nordul țării. Hidrologii au emis o avertizare Cod galben valabilă de duminică seară până luni la prânz, vizând zeci de râuri din Transilvania și Banat.

Ce zone sunt vizate

Scurgeri pe versanți, viituri rapide și posibile inundații locale pot afecta zone din Maramureș, Timiș, Cluj, Bihor și alte județe aflate în bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Mureș sau Crișuri.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), fenomenele vizate se referă la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice:

  • Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior
  • Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior
  • Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş)
  • Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare)
  • Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj)
  • Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare)
  • Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor)
  • Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad)
  • Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad)
  • Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj)
  • Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Strei (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţele: Timiş şi Arad)
  • Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova
  • Bârzava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş)
  • Cod Galben de caniculă în sudul ţării

    Sudul ţării se află la cealaltă extremă după ce Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru anumite zone din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, valabil luni, în intervalul orar 12:00 – 21:00.

    Luni, în sud-estul Olteniei, în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă şi disconfort termic ridicată. Conform meteorologilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35-36 de grade.

    De asemenea, ANM a emis și un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, valabil duminică, în intervalul orar 12:00 – 21:00.

    Potrivit meteorologilor, duminică, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.

    ANM menţionează că până la mijlocul săptămânii, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi în sud-estul ţării.

  • sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *