• Sun. Aug 3rd, 2025

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Marc de Vos, expert în relații europene și globalizare, consideră că UE a arătat lumii cât este de slabă, după încheierea acordului comercial cu SUA. Într-un articol de opinie publicat în FT, scrie că “cel mai important bloc de liber schimb nu a putut proteja comerțul”.

Aug 1, 2025

“Statele Unite știau că Uniunea Europeană este slabă. Acum, și restul lumii știe acest lucru”, scrie, într-un articol de opinie găzduit de Financial Times, Marc De Vos, unul din directorii Institutului Itinera din Bruxelles, un think tank care promovează reforme la nivel politic în scopul creșterii economice și a protecției sociale, potrivit paginii sale. Aria de expertiză a lui De Vos, doctorand în drept, acoperă Uniunea Europeană, globalizarea, piața muncii și resursele umane. El este autorul cărții “Superpower Europe: The European Union’s silent revolution”.

Acesta argumentează că, pentru UE, vara a început cu perspectiva unui “divorț transatlantic”, în condițiile în care sprijinul american pentru Ucraina și pentru NATO a fost destul de incert, dar și luând în considerare tensiunile de ordin comercial. “Liderii europeni pot răsufla acum ușurați”, scrie De Vos, pentru că, după încheierea acordului comercial UE – SUA, pare că președintele american le-a ținut partea europenilor, pentru moment.

Totuși, “pentru a-i potoli instinctele lui Donald Trump, Europa a trebuit să își plece capul și să plătească, de nu mai puțin de trei ori”. Mai întâi, statele din UE care fac parte și din NATO au acceptat să-și majoreze cheltuielile militare, apoi, s-au angajat să plătească pentru livrările de arme, muniții și echipamente militare pentru Ucraina, după care, la finalul săptămânii trecute, au încheiat un acord comercial cu Statele Unite.

Negociatorii din partea Uniunii Europene au argumentele că, în cazul altor țări, tarifele impuse de partea americană sunt mult mai mari, că standardele de calitate pentru mărfurile europene rămân în picioare și că energia de la americani este preferabilă celei cumpărate până nu demult din Rusia, că achizițiile de armament sunt deja cuprinse în planurile NATO (…), “dar Europa nu poate ascunde faptul că Administrația Trump a intimidat-o până la supunere”, mai arată profesorul. În termeni similari s-a referit și prim-ministrul francez la acordul comercial de sâmbătă, printr-o postare pe rețeaua socială X.

“Cel mai important bloc multilateral pentru liberul schimb nu a reușit să apere comerțul. Președinta Comisiei Europene a fost nevoită să prezinte Europa ca pe un antagonist, repetând falsa narațiune a lui Trump despre comerțul cu sumă zero. Țările europene nu au, împreună, puterea economică, militară și viziunea comună asupra lumii pentru a apăra valorile și interesele comune. Europa nu poate purta un război comercial cu SUA, deoarece este divizată. (…) America știa acest lucru. Restul lumii îl știe acum. Ușurarea Europei este născută din impotență și făcută din umilință.

Din punct de vedere psihologic, această conciliere forțată va determina, în cele din urmă, Europa să se ia în serios ca putere geopolitică sau va consolida diviziunea și dependența europeană? Semnele nu sunt foarte promițătoare. Țările europene s-au angajat să cheltuiască mai mult pentru apărare și securitate, dar stimularea achizițiilor publice comune este cea mai europeană măsură luată. Între timp, după trei ani și jumătate de război, Europa este încă incapabilă să producă arme esențiale pentru Ucraina”.

În încheiere, autorul subliniază că cel mai important eveniment la nivel european, în acest an, este reapariția Germaniei ca actor militar, cu un plan pe cinci ani care prevede alocări de 600 de miliarde de euro, “dar cancelarul german adoptă o filosofie prin care renunță la oportunitatea de a-și pune țara în centrul unei coaliții care ar putea, în cele din urmă, să ducă la formarea unei uniuni europene pentru apărare”.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *