Ministerul german al Apărării a emis un comunicat în care informează că, după acordul cu SUA, Germania poate sprijini Ucraina inițial cu lansatoarele, apoi cu componente suplimentare ale sistemului Patriot. Astfel, lansatoarele vor fi livrate chiar în zilele următoare, iar componentele suplimentare în următoarele două – trei luni. În schimb, armata germană primi de la SUA noi sisteme Patriot, într-un ritm accelerat.
În condițiile în care Armata Rusă și-a intensificat, vara aceasta, atacurile aeriene asupra orașelor ucrainene, nevoia țării atacate de sisteme de apărare este urgentă. Unul dintre cele mai grave atacuri a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, asupra Kievului. Bilanțul victimelor, actualizat în această dimineață de autoritățile locale, se ridică la 31 de persoane decedate, între care și cinci copii, dar și 159 de persoane rănite, între acestea 16 copii.
Agenția Reuters notează că bateriile Patriot și-au dovedit eficiența în interceptarea rachetelor inamice și amintește că Germania a livrat deja trei astfel de sisteme.
sursa: biziday