Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că elitele europene vor sfârşi prin a fi obediente şi “a da din coadă” în faţa preşedintelui american Donald Trump, într-un interviu care va fi difuzat duminică seară la emisiunea televiziunii de stat ruse “Moscova. Kremlin. Putin”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
“Trump, cu caracterul său, cu tenacitatea lui, va face în curând ordine. Şi toate acestea, veţi vedea, se vor întâmpla destul de repede”, a susţinut Putin, referindu-se la relaţiile preşedintelui SUA cu politicienii europeni, în interviul acordat jurnalistului rus Pavel Zarubin, care a publicat fragmente din discuţie pe canalul său Telegram.
Locatarul de la Kremlin a adăugat că, “în curând, toţi (politicienii europeni) vor lua partea stăpânului şi vor ajunge să dea din coadă cu afecţiune”.
Potrivit lui Putin, europenii au luptat în mod activ împotriva lui Trump pentru că “preferau mentalitatea fostului preşedinte american Joe Biden”.
“Trump are o viziune diferită asupra a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău, inclusiv când vine vorba despre politica de gen şi de alte chestiuni”, a apreciat preşedintele rus.