Liderul libertariam al Argentinei, Javier Milei, a avertizat cu măsuri dure împotriva piloţilor care au intrat în grevă la compania naţională de transport aerian, relatează BBC preluat de Rador Radio România.
Purtătorul său de cuvânt a declarat că preşedintele va semna un decret prin care va declara aviaţia civilă şi comercială drept serviciu esenţial.
Măsura îi va permite să îi concedieze pe lucrătorii grevişti. Piloţii şi echipajul de zbor al companiei aeriene de stat Aerolineas Argentinas participă la o grevă de 24 de ore.
Liderii Asociaţiei Însoţitorilor de Zbor spun că salariile din sectorul aviatic au pierdut 40% din valoare, de când preşedintele Javier Milei a venit la putere în decembrie 2023.
Milei a redus cheltuielile publice în cadrul unui pachet cuprinzător vizând contracararea uneia dintre cele mai ridicate rate a inflaţiei din lume.
Opoziţia îl acuză pe preşedintele Milei de privarea de fonduri a companiei aeriene de stat pentru a forţa privatizarea acesteia.
Sursa: stiripesurse.ro
Sursa: stiripesurse.ro