• Mon. Jul 22nd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Alertă într-o localitate preferată de turiști, din cauza unui virus extrem de contagios din apă: Sute de oameni au ajuns în spital

Jul 2, 2024

Un virus extrem de contagios și periculos a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane și a pus toate autoritățile în alertă. Infectarea cu norovirusul are simptomatologie digestivă, provoacând vărsături şi diaree şi trece de obicei în două zile, deşi unele persoane pot ajunge să aibă nevoie de tratament în spital.

Un focar de norovirus care afectează localitatea Torri del Benaco de pe malul Lacului Garda din nordul Italiei a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane şi la îmbolnăvirea multor altora, care suferă de diaree, vărsături, crampe, febră şi greaţă, au raportat luni autorităţile italiene, informează DPA.

Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în această localitate de pe malul estic al Lacului Garda, o populară destinaţie de vacanţă pentru turiştii italieni şi străini. Se crede că virusul s-a răspândit prin sistemul local de alimentare cu apă potabilă.

Autorităţile municipale italiene au instruit populaţia să cumpere apă îmbuteliată, iar apa curată este distribuită în mod gratuit.

Sute de persoane au ajuns la spital, după ce au băut apă infestată

Relatările din presă speculează că epidemia este legată de nivelul ridicat al apelor lacului în urma ploilor abundente din ultimele săptămâni, care au dus la supraaglomerarea sistemului de canalizare. Deocamdată nu există o confirmare oficială a acestor relatări, citate de Agerpres.

Autorităţile municipale au spus că încearcă să determine felul în care virusul s-a răspândit în comunitate. În timp ce vineri au fost găsite urme ale acestuia în apa potabilă, testele mai recente ale furnizorului local de apă au oferit rezultate negative

Cu toate acestea, primarul Stefano Nicotra din Torri del Benaco continuă să le recomande localnicilor să dea dovadă de prudenţă.

“Nu folosiţi apa de la reţea pentru uz personal sau alimentar. Acea apă nu trebuie folosită pentru gătit sau pentru spălarea alimentelor”, a declarat el.

Deşi Torri del Benaco are doar 3.000 de locuitori permanenţi, mulţi turişti au sosit deja în localitate.

Norovirusul este extrem de contagios, dar are de obicei o durată scurtă de viaţă.
sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *