• Mon. Jul 22nd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Caricaturistul Costel Pătrășcan se bate în instanță cu CJ Brăila: Este legal și moral ca o Casă de avocatură, plătită și din banii mei, să-și trimită avocații să lupte împotriva mea?

Jul 1, 2024

Costel Pătrășcan, renumit umorist și caricaturist din Brăila, se află în mijlocul unei bătălii juridice cu Consiliul Județean (CJ) Brăila și Muzeul Brăilei. Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, și directorul Muzeului, Costin Croitoru, sunt principalii oponenți ai artistului în această dispută legală.

Pătrășcan , cunoscut pentru satira sa incisivă, este reprezentat în instanță de avocatul Marian Oprea. Acesta a subliniat că Oprea la susținut într-un moment în care mulți avocați au refuzat să se implice, de teama consecințelor de a se opune autorităților locale.

Caricaturistul Costel Pătrășcan se bate în instanță cu CJ Brăila: Este legal și moral ca o casă de avocatură, plătită și din banii mei, să-și trimită avocații să lupte împotriva mea?

Mii de euro plătiți din bani publici pentru a învinge un caricaturist

Pe de altă parte, CJ Brăila și Muzeul Brăilei beneficiază de servicii juridice ale Casei de Avocatură Ceparu din București, contractate pentru suma de 26.548 de euro . Pătrășcan ridică întrebări cu privire la legalitatea și moralitatea utilizării fondurilor publice pentru a angaja avocați care să lupte împotriva unui contribuabil, subliniind că și el contribuie la bugetul public din care sunt plătiți avocați.

„Este legal și moral ca o Casă de avocatură, plătită și din banii mei, să-și trimită avocații să lupte împotriva mea? Eu trebuie să-mi asigur apărarea, dar totodată plătesc și onorariile avocaților care luptă împotriva mea!” , a declara Pătrășcan.

Conflictul dintre Costel Pătrășcan și autoritățile brăilene continuă să atragă atenția opiniei publice, iar procesul rămâne unul de urmărit pentru a vedea cum se va rezolva această dispută juridică și morală.
sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *