• Mon. Jul 22nd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Armata israeliană lovește puternic! Bombardamente şi lupte în nordul Fâşiei Gaza

Jul 1, 2024

Armata israeliană a bombardat duminică Fâşia Gaza, în special în nordul enclavei unde îşi continuă operaţiunile după mai multe zile de luptă crâncene împotriva Hamas, ceea ce a determinat mii de palestinieni să fugă din calea luptelor, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Războiul, declanşat de un atac fără precedent al grupării islamiste palestiniene Hamas în Israel în 7 octombrie, nu cunoaşte răgaz în enclava palestiniană, provocând temeri privind o extindere a acestuia în Liban.

Numeroase lovituri israeliene au vizat în timpul nopţii trecute diferite sectoare, între care oraşul Gaza, în nord, precum şi Rafah şi Khan Yunis, în sud.

Trupele israeliene lansaseră în 7 mai o ofensivă terestră la Rafah, oraş aflat la frontiera cu Egiptul şi prezentat de Israel ca fiind ultimul mare bastion al Hamas. Dar luptele au reizbucnit de atunci cu intensitate în mai multe alte zone, în special în nord.

De joi, forţele israeliene desfăşoară o operaţiune terestră la Choujaďya, un cartier în estul oraşului Gaza, unde luptele se duc între soldaţii israelieni şi combatanţi palestinieni.

Armata a anunţat că, în ajun, a “eliminat mai mulţi terorişti, a descoperit arme, a efectuat raiduri ţintite asupra poziţiilor de luptă capcană” şi a “lovit zeci de infrastructuri teroriste în sector”.

Armata a cerut joi locuitorilor din Choujaiya să se evacueze, forţând “zeci de mii de civili” să-şi părăsească locuinţele, potrivit Apărării civile.

Armata a anunţat de asemenea că îşi continuă duminică operaţiunile la Rafah şi în centrul Fâşiei Gaza.

O lovitură asupra unei case în nord-vestul Rafah s-a soldat cu şase morţi, potrivit echipelor de intervenţie şi medicilor. Tiruri de artilerie, conform martorilor, au vizat de asemenea mai multe sectoare din sudul oraşului.

Un total de 32 de spitale din cele 36 aflate în Fâşia Gaza au fost avariate, dintre care 20 sunt complet nefuncţionale, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

La Tel Aviv, mii de manifestanţi au ieşit din nou sămbătă în stradă pentru a cere aducerea acasă a ostaticilor şi a protesta împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, foarte criticat pentru modul în care gestionează războiul.

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *