• Mon. Jul 22nd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Sondaj ONU: 80% dintre oameni se tem de shimbările climatice

Jun 20, 2024

Din ce în ce mai îngrijoraţi de efecteledevastatoare ale schimbărilor climatice pe care le văd apropiindu-se, 80% dintre locuitorii lumii doresc angajamente mai puternice din partea guvernelor lor, potrivit unui sondaj global realizat de ONU și publicat astăzi, 20 iunie.

În cursul sondajului realizat timp de opt luni la comanda Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), Universitatea din Oxford şi institutul de sondaj GeoPoll, un număr de 15 întrebări au fost adresate prin apeluri telefonice aleatorii unui număr de 75.000 de persoane, în 87 de limbi şi în 77 de ţări ce reprezintă 87% din populaţia lumii.

Sondajul arată că marea majoritate a celor chestionaţi (80%) îşi doresc ca liderii lor să lupte mai mult împotriva încălzirii globale.

Apelul în acest sens este deosebit de clar în cele mai sărace ţări (89%), dar rămâne ridicat şi în ţările G20 (76%) şi printre cei mai mari emiţători de gaze cu efect de seră, China (73%) şi Statele Unite ale Americii (66%).

În contextul în care ţările semnatare ale Acordului de la Paris privind clima trebuie să prezinte noi obiective de reducere a emisiilor de CO2 până la începutul anului 2025, „aceste rezultate dovedesc fără îndoială că oamenii din întreaga lume sunt în favoarea unei acţiuni îndrăzneţe în materie de climă”, a comentat Cassie Flynn, managerul PNUD pentru climă.

În 62 din cele 77 de ţări în care s-a realizat sondajul, majoritatea respondenţilor doresc o renunţare „rapidă” la combustibilii fosili, inclusiv în China (80%) sau Statele Unite (54%), dar nu şi în Rusia (16%).

„Este un îndemn la acţiune încurajat de frică. Schimbarea climatică este la uşa noastră şi oamenii ştiu asta”, a comentat Cassie Flynn.

Astfel, 56% dintre respondenţi spun că se gândesc la încălzirea climei în mod regulat, cel puţin în fiecare săptămână, sau chiar zilnic, procentul fiind mai mare în rândul femeilor (57%) decât în rândul bărbaţilor (55%), precum şi în rândul celor peste 60 de ani (59%) care acum par să-i fi ajuns din urmă pe tineri în conştientizarea crizei climatice.

Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (53%) spun că sunt „mai îngrijoraţi decât anul trecut” de încălzirea globală, în timp ce 15% afirmă că sunt mai puţin îngrijoraţi.

 

În fruntea acestei nelinişti climatice crescânde se află Fiji (cu 80% mai îngrijoraţi), Afganistan (78%), Mexic şi Turcia (77% mai preocupaţi). În partea de jos a plutonului, se situează Arabia Saudită (cu 25% mai îngrijoraţi), Rusia (34%), Cehia (36%) şi China (39%).

În acest context, 69% dintre cei chestionaţi spun că încălzirea are deja un impact asupra „marilor decizii” ale lor, cum ar fi unde să locuiască

Evocând contradicţiile dintre preocupări, pe de o parte, şi opţiunile electorale sau de consum, pe de altă parte, directorul PNUD, Achim Steiner, subliniază conceptul de „percepţie eronată”: „Aş face bucuros mai mult, dar ceilalţi nu fac, aşa că nu fac nimic, spun oamenii”, traduce Steiner.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *