• Tue. Oct 8th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Simona Bucura-Oprescu: ”Noua lege a pensiilor este o formă de respect pentru cei care au muncit”

Nov 20, 2023

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a oferit prima reacție vis-a-vis de adoptarea noii legi a pensiilor. Aceasta este de părere că actul normativ va corecta inechitățile și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România.

„Este o formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România.

Legea corectează inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială”, susține Simona Bucura Oprescu, după ce Camera Deputaților a adoptat proiectul Legii pensiilor.

Ministrul Muncii susține că adoptarea legii în calendarul stabilit va duce la eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța pensiile românilor până în 2070.

„Dincolo de tot ce se spune, adevărul este unul singur: în 2024 pensiile românilor vor crește! Reforma este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România.

Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor”, adaugă ministrul Muncii.
sursa:puterea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *