• Fri. Jun 21st, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Băncile au luat decizia legată de comisioane. Marcel Ciolacu, negocieri intense

Nov 6, 2023

Sistemul bancar nu va aplica noi comisioane în contextul limitării plăților cash. Decizia ar fi fost luată după ce premierul Ciolacu ar fi purtat discuții cu reprezentanții celor mai cunoscute unități bancare din România.

Băncile din România nu vor majora comisioanele. Marcel Ciolacu ar fi negociat cu sistemul bancar, astfel încât măsurile să nu îi afecteze pe clienți.

Marcel Ciolacu, negocieri cu reprezentanții sistemului bancar

După îndelungi tratative cu reprezentanții băncilor din România, Marcel Ciolacu ar fi ajuns la un răspuns favorabil pentru cetățeni. Astfel, băncile ar fi ajuns la un acord prin care se renunță la majorarea comisioanelor.

Marcel Ciolacu s-ar fi întâlnit cu reprezentanții sistemului bancar la Palatul Victoria în după-amiaza zilei de luni.  La negocieri au luat parte membri ai Asociaţiei Române a Băncilor, dar și viceguvernatorul BNR Leonardo Badea.

Banca Transilvania a amânat modificarea comisioanelor

Banca Transilvania s-a dezis de anunțul celorlalte unități bancare din România legate de majorareacomisioanelor. Oficialii unității au anunțat încă de la primele ore ale zilei că nu vor aplica modificări legate de operațiunile cu numerar. Premierul a intervenit în acest sens, invitând reprezentanții sistemului bancar la negocieri.

Decizia inițială a băncilor de a interveni asupra comisioanelor a fost intens criticată. Atât persoanele fizice cât și cele juridice care folosesc sistemul bancar au arătat nemulțumire legată de acest aspect.

Conform ultimelor schimbări, băncilor le-a fost impusă o taxă de 2% pe an, pe veniturile brute. Totodată, Guvernul a decis reducerea plafoanelor cu privire la tranzacțiile cash.

Marcel Ciolacu, negocieri cu bancile pentru eliminarea comisioanelor
Sursa Foto: Arhiva EVZ \ Premierul României

Marcel Ciolacu a anunțat verdictul după discuțiile cu reprezentanții sistemului bancar

Premierul României a anunțat pe Facebook că a purtat discuții cu reprezentanții sistemului bancar. Șeful Executivului a precizat că nu vor exista modificări legate de comisioanele bancare, atât pentru persoanele juridice, cât si pentru cele fizice.

„Comisioanele bancare NU vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR”. a scris șeful Executivului pe Facebook.

De asemenea, liberalii au cerut eliminarea pragului de 5000 de lei al plăților cash.

Sursa:EVZ.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *